Ediția: Duminică 3 noiembrie 2024 Nr. 6749
Ediția: Duminică 3 noiembrie 2024 Nr. 6749

GALERIE FOTO: De ziua lor, copiii au mers în vizită la pompieri


   De Ziua Internațională a Copilului, pompierii vrânceni au organizat Ziua Porților Deschise, iar musafirii nu au întârziat să apară. De la ora 10.00 și până la ora 13.00, toți cei care au vrut să afle mai multe despre meseria de pompier sau doar să vadă tehnica de intervenție a acestora au mers la sediul ISU, unde pompierii i-au așteptat cu bomboane. Copiii s-au urcat în mașinile de intervenție, respectiv autospeciala de descarce-rare, ambulanțele SMURD și autospecialele de lucru cu apă și spumă. Cei mici au fost interesați și de șalupă, dar și de câinele instruit să caute victime sub dărâmături. Expuse au fost și costumele de scafandru, mostrele munițiilor asanate de pirotehniști, dar și costumele de protecție CBRN. După ce au făcut poze în sau lângă autospeciale și au probat căștile pompierilor, copiii au promis că vor mai veni în vizită și cu alte ocazii. Pompierii s-au bucurat de vizita copiilor. 
   Nu doar copiii din Focșani au avut sâmbătă posibilitatea să meargă în vizită la pompieri, ci și cei din Adjud, Panciu, Vidra și Soveja, evenimentul fiind organizat la sediile tuturor subunităților de pompieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?