Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Angajaţii spitalelor din Vidra şi Adjud îşi primesc salariile


   După mai bine de două săptămâni de întârziere, angajații Spitalului „N.N. Săveanu” din Vidra își vor primi salariile. Potrivit managerului Mirela Cotea, în cursul zilei de astăzi angajații își vor primi lefurile. „Am făcut ordinele de plată la Trezorerie, iar mâine (n.r. – astăzi) își vor primi salariile. Întârzierea este cauzată de faptul că cei de la Casă nu ne plătiseră toate serviciile medicale prestate de noi în luna aprilie”, spune Mirela Cotea. 
   Åži angajații Spitalului Municipal din Adjud și-au primit salariile, luni, după o întârziere de aproximativ două săptămâni. Directorul financiar-contabil al unității, Liviu Voinea, spunea că motivul întârzierii achitării drepturilor salariale angajaților a fost amânarea semnării contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea. „Banii i-am avut vineri în Trezorerie, iar salariile au fost date luni. Pentru că s-a semnat cu întârziere contractul cu Casa, s-au primit și salariile cu întârziere”, spune Liviu Voinea. 
   Reamintim că vineri, după o perioadă lungă de negocieri, spitalele din Adjud, Panciu, Dumbrăveni și Vidra au căzut de acord și au semnat contractul de furnizări servicii cu CAS Vrancea. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?