Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Spitalul Judeţean are ambulanţă pentru transferul pacienţilor între secţii


   Spitalul Județean de Urgență Focșani va avea propria ambulanță, care va fi utilizată pentru transportul intraspitalicesc al pacienților. Până acum, aceste transporturi între secțiile spitalului erau realizate de Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea, contra cost.
   În urma demersurilor făcute de ma-nagerul Spitalului Județean, Constantin Mîndrilă, a fost obținută o ambulanță, în mod gratuit, de la SAJ Vrancea. Mîndrilă susține că așa vor fi făcute economii la bugetul spitalului. „În acest mod, pentru prima oară de la înființare, spitalul va avea propria ambulanță, pe care o va putea utiliza conform nevoilor sale. În perioada următoare, utilitara va suferi unele reparații și îmbunătățiri, astfel încât până la data de 1 iunie 2013 să fie în stare perfectă de funcționare. Autospeciala va funcționa în cadrul Unității de Primire Urgențe a spitalului și va fi folosită pentru transportul bolnavilor între secțiile unității. Această acțiune a fost întreprinsă atât pentru a ușura și eficientiza transportul intraspitalicesc al bolnavilor, cât și pentru a reduce cheltuielile, făcându-se astfel economii la bugetul unității”, spune managerul unității.
   Autosanitara, marca Iveco, este fabricată în 2001. În perioada următoare, conducerea unității dorește să achiziționeze și o mașină nouă pentru transportul pacienților dializați. „În perioada următoare, se urmărește casarea prin programul Rabla a celor două mașini vechi aflate în administrarea spitalului. Odată ce se vor putea identifica noi fonduri și cu ajutorul voucherelor obținute, se va achiziționa o mașină nouă ce va avea ca destinație transportul bolnavilor dializați”, a adăugat Mîndrilă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?