Ediția: Vineri 18 Iulie 2025 Nr. 6923

Şi-a violat fiica, dar un judecător a decis să-l lase LIBER


   O adolescentă din comuna Milcovul a reclamat, în septembrie anul trecut, că tatăl său a violat-o. După ce a depus reclamația, fata a fost dusă la Serviciul de Medicină Legală, dar nu s-a putut stabili dacă a fost abuzată sau nu. Ulterior,  anchetatorii au trimis probe la Institutul de Criminalistică, unde s-a stabilit că, într-adevăr, fata a fost abuzată de tatăl său, Mircea B.  
   Marți, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, iar ieri a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul însă nu a încuviințat arestarea preventivă, pe motiv că tatăl nu prezintă pericol social (!). În schimb are interdicție de a părăsi localitatea de domiciliu, nu are voie să mai locuiască în aceeași casă cu fiica sa și nici să se apropie de aceasta. Bărbatul este acuzat de procurori de viol și incest. 
   Procurorii nu au vrut să comenteze decizia judecătorului, deși susțin că au suficiente probe care îl incri-minează pe bărbat. „Nu comentăm soluția instanței. Vom face recurs și vom vedea ce va fi la Curtea de Apel”, a spus prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Ion Lefter. 
   La sfârșitul anului trecut, fata a făcut mărturii șocante despre ceea ce îi făcea tatăl său. Ea susținea că încă de când avea 11 ani, tatăl său o batjocorea și o amenința cu moartea, dacă va spune cuiva despre ceea ce se întâmpla între ei. Inițial, fata i-a povestit unei cunoștințe calvarul prin care trecea. Ulterior, adolescenta a ajuns la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea și a depus plângere împotriva propriului tată. În declarație, adolescenta a scris că totul se întâmpla atunci când mama ei era plecată de acasă sau la serviciu, iar ea rămânea doar cu tatăl. Fata a susținut că nu a spus nimic, nimănui, deoarece tatăl său o amenința cu moartea dacă va sufla o vorbă. 
   Potrivit anchetatorilor, bestia cu chip de om nu s-a mulțumit doar cu raport sexual normal, ci și-a violat fiica și anal. După ce le-a povestit procurorilor prin ce a trecut, fata a fost internată într-un Centru al Protecției Copilului, unde a rămas o vreme, după care s-a întors acasă.  
   Imediat după primirea plângerii, anchetatorii au început verificările în acest caz. Tot atunci, mama copilei și tatăl acuzat de viol au ajuns la sediul poliției pentru audieri. Mama a susținut că nu a știut niciodată că fiica sa a fost abuzată de tată. Ea a precizat că fata nu i-a bătut nici măcar vreun apropo despre ce ar pătimi și nici nu i-a dat nimic de bănuit. Luat la întrebări de anchetatori, tatăl a respins acuzațiile fiicei sale, negând vehement că ar fi violat-o.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?