Simona Mihaela Iliescu este avocat în cadrul Baroului Vrancea din anul 2006. Înainte de a intra în avocatură a fost doi ani consilier juridic la o societate comercială. Ca un paradox pentru începătorii în această profesie, avocata Simona Iliescu și-a început cariera în cadrul unui proces la Înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada în care era consilier juridic. A câștigat procesul pornind cu dreptul în profesie. Este mămica unei fetițe de doi ani și cinci luni, care este pasiunea vieții sale. Simona Iliescu este fiica unei familii de economiști și a fost sfătuită de tatăl său să se facă avocat.
Rep: De când sunteți avocat?
Av: Am promovat examenul de intrare în avocatură în octombrie 2006, în Baroul Vrancea. Anterior lucrasem ca și consilier juridic la o societate comercială, după ce am terminat Fa¬ cultatea de Drept la Universitatea din București, în anul 2004.
Rep: A fost o persoană care v-a îndrumat către Facultatea de Drept?
Av: Tatăl meu a fost cel care mi-a îndrumat pașii spre avocatură. Poate având în vedere că de mică, la fiecare boacănă pe care o făceam, îmi argumentam foarte bine alegerile, îmi pledam foarte bine cauza, motiv pentru care tata mereu îmi spunea, „tu ești făcută pentru avocatură pentru că știi să îți aperi pielea”. Eu trebuie să mărturisesc că de mică mă vedeam la Teatru și Film, chiar m-am pregătit până prin clasa a IX-a, eram convinsă că voi face o carieră în Teatru. Mi se părea o profesie mai aproape de felul meu de a fi, la momentul respectiv, dar după ce m-am mai maturizat, am început să mă pregătesc pentru Drept. În timpul liceului am terminat și un profil uman, respectiv Filologie-Istorie la Unirea.
Rep: Cum ați trecut prin anii de facultate?
Av: Anii de facultate au fost și frumoși și grei, deopotrivă. A fost pentru prima dată când mi-am luat zborul de acasă. Sunt focșăneancă, sunt născută în Focșani, părinții și bunicii sunt de aici. Era pentru prima dată când am fost pusă în postura de a-mi gestiona singură resursele financiare și timpul. E destul de delicat când pleci și știi că ai tot ce îți trebuie acasă, când ești pe picioarele tale, pe banii părinților ai un anumit buget, pe care trebuie să știi să ți-l administrezi, pentru că altfel intri în probleme. Dreptul este o facultate grea. Sunt foarte multe discipline și cunoștințe pe care trebuie să le acumulezi. Profesia de avocat este una dintre cele mai complexe, având în vedere că fiecare cauză pe care o angajezi ca și avocat, nu seamănă una cu alta, te trimite dintr-un domeniu în altul, chiar în aceeași cauză, găsești elemente din mai multe domenii, și fără o bază măcar minimă de cunoștințe generale, este greu.
Rep: Cum a fost primul an ca avocat? A fost diferit de anii în care ați fost consilier juridic?
Av: Aici există un paradox. Ca și consilier juridic mi-am început activitatea, sau mai bine zis prima instanță în fața căreia am pledat a fost Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un proces cu Consiliul Național al Audiovizualului, în recurs, un dosar cu o miză foarte mare având în vedere specificul societății la care lucram. Primele două cauze au fost la instanța supremă. După care, ca avocat stagiar, nou promovat în cadrul Baroului Vrancea, am pledat doi ani doar în fața Judecătoriei Focșani și a celorlalte instanțe egale în grad, din județ.
Rep: Ce ați simțit la primul proces, mai ales că era vorba despre Înalta Curte de Casație și Justiție?
Av: Emoții imense… mai ales pentru că așa cum se obișnuiește în sistemul nostru judiciar, primești citație pentru ora 08.30 și ajungi ca respectiva cauză să fie strigată undeva pe la 14.30. Intervine și uzura morală, mai ales când este pentru prima oară când pledezi, ai emoții. Am câștigat procesul atunci. Am început cu dreptul. În primul an de avocatură, având în vedere că am beneficiat de sprijinul multor colegi, pe care îi cunoșteam de când eram consilier juridic, am legat amiciții cu unii dintre aceștia.
Rep: Pe cine ați avut îndrumător?
Av: Am avut un maestru în adevăratul sens al cuvântului. În primul an mi-a fost îndrumător Flori Necula. Acum este executor judecătoresc la Bacău. Mi-a fost maestru doar un an din cei doi de stagiatură pentru că după un an dumneaei a promovat examenul de intrare în profesia de executor judecătoresc și s-a dus la Bacău. De la dumneaei știu că un avocat trebuie să intre în Tribunal întotdeauna cu privirea sus și cu zâmbetul pe buze. Clientul nu trebuie să vadă niciodată pe chipul avocatului altceva decât disponibilitate și siguranță. Avocatul nu are voie să-l dezamăgească. După primul an, după ce dumneaei a plecat, a trebuit să închei un alt contract de colaborare, cu o altă doamnă deosebită, Ana Å¢ugui, care a profesat ca și judecător. Un om cu o experiență formidabilă, și un om cu disponibilitatea de a oferi celorlalți cunoștințele pe care dumneaei le-a acumulat de-a lungul anilor.
Rep: Preferați Dreptul Civil sau Penal?
Av: Prefer Dreptul Civil deși intru și în cauze penale, fără probleme. Prefer Civilul pentru că este mai potrivit pentru felul meu de a fi. Evident este mai mult de studiu, mai ales că acum, în condițiile în care au intrat în vigoare Noul Cod Civil și Noul Cod de Procedură Civilă, practic ne-a aliniat pe toți avocații, dacă pot să spun așa. Acum experiența pe care am acumulat-o de-a lungul anilor, practic nu mai folosește la mare lucru, având în vedere că sunt instituții noi. Se întâmplă că ceea ce credeai că știi până acum nu mai contează. Profesia de avocat este profesia care te obligă să te formezi continuu. Trebuie să ții mereu pasul cu toate noutățile legislative.
Rep: Schimbările care au intervenit sunt benefice?
Av: Este prematur să spunem dacă sunt bune sau nu, având în vedere că mergem pe două proceduri. Oamenii sunt debusolați. Din păcate, sistemul juridic din România s-a profesionalizat dacă pot să spun așa, din păcate oamenii, și oameni cu studii, ies din sală și nu înțeleg despre ce este vorba și ce se vorbește în sală. Iar o persoană care nu are posibilitățile materiale să își angajeze un avocat, ajunge să fie victima sistemului. Din păcate sau din fericire pentru noi, depinde cum privești, există acel limbaj tehnic, care se folosește în sălile de judecată pe care oamenii nu-l înțeleg. Vom vedea în ce măsură Noul Cod de Procedură Civilă va produce efectele pe care guvernanții noștri și le doresc. Deocamdată, încă sunt procese pe codurile vechi, cele noi, pe noua procedură abia dacă ajung să primească termene. Încă nu știm cum se va lucra.
Rep: Povestiți-ne un pic despre perioada copilăriei. La ce visați atunci?
Av: De mică, atunci când copiii sunt întrebați de adulți ce vor să se facă când vor fi mari, spuneam că vreau să mă fac musafir. Mi se părea că musafirii aveau parte de un tratament preferențial, indiferent unde ar fi. După care îmi doream să devin artistă și mi-am dorit acest lucru până pe la 14 ani, când am înțeles că trebuie să am o carieră serioasă. Cele mai frumoase amintiri pe care le am legate de copilărie, sunt vacanțele de vară petrecute la bunica mea, într-o zonă de deal, de munte, la Dumitrești. Erau mulți copii, multe animăluțe, îmi amintesc de pajiștile verzi, copaci… nu era un copac în care să nu mă cațăr. Am avut o copilărie frumoasă, fără griji, fără lipsuri majore. Am avut copilăria pe care și eu mi-aș dori să o ofer fetiței mele. Fetița mea are doi ani și cinci luni.
Rep: Puteți da o definiție profesiei de avocat?
Av: Avocatura îți oferă atât satisfacții cât și insatisfacții, important e să îți dorești să fii avocat. Nu trebuie să intri în avocatură din întâmplare pentru că așa vor părinții, așa îți recomandă prietenii. Pentru unii este interesant să își adauge o abreviere la nume. Dacă nu ești pregătit să faci sacrificii cel puțin în primii ani, este greu. În avocatură, investești ca într-o afacere. Investești disponibilitate, timp și bani, sperând ca la un moment dat să vină și satisfacțiile materiale. Dacă intri în avocatură doar cu gândul de a face bani nu vei avea decât o mare dezamăgire. Sunt destui care intră din întâmplare, care stau un an, doi, sunt dezamăgiți, și pleacă. Trebuie să îți dorești, să fii pregătit, să faci toate sacrificiile necesare.
Rep: Vă tentează alte profesii juridice?
Av: Nu, sub nicio formă! Fac ceea ce îmi place, ce mi-am dorit întotdeauna, îmi place independența pe care ți-o oferă profesia de avocat. Poate printre puținele avantaje ale acestei profesii, este tocmai faptul că muncești când vrei, cât vrei dacă vrei și mai ales pentru cine vrei. Ai libertatea de a-ți alege atât cauzele în care dorești să intri cât și clienții. Sunt clienți cu care nu poți interacționa sau sunt cauze în care tu nu crezi. Atunci ai libertatea de a spune nu, eu această cauză nu o iau. Un adevărat profesionist este obligat să îi spună clientului adevărul.
Rep: Care sunt motivele pentru care ați refuza un client sau ați refuza un dosar?
Av: În general nu intru în cauze în care cred că nu am șanse de reușită. Asta pentru că am un respect pentru profesia pe care o practic și pentru munca mea, nu iau cauze în care consider că nu am cel puțin 50% șanse de reușită.
Rep: Avocatura este o lume dură pentru o femeie?
Av: Nu cred că unei femei îi este greu să străbată în această lume a avocaturii pentru că femeile sunt înclinate către studiu. Cred că sunt mai serioase, mai dedicate mai ales pentru ceea ce ține de domeniul minori și familie.
Rep: În cursul celor șapte ani de avocatură a fost vreun caz care v-a rămas în minte?
Av: A fost o speță chiar în primul an de avocatură, un divorț, cu doi copii. Mama și-a dorit foarte mult cei doi copii, erau o fetiță și un băiat, instanța de judecată i-a încredințat minorii. Băiețelul era foarte atașat de tată, și având în vedere că la momentul respectiv avea șapte ani, după încredințare, copilul a plecat de la școală, vroia să își viziteze tatăl. A încercat să traverseze o stradă prin loc nepermis și a fost accidentat ușor de o mașină. M-a cutremurat foarte mult acest caz. Mă bucur astăzi că judecătorii ascultă copilul chiar și înainte de a fi împlinit șapte ani. Copilul știe cel mai bine unde vrea să meargă și cred că părinții ar trebui să fie mai atenți ceea ce-și doresc copiii și să urmărească interesul copilului, dincolo de dorința lor de răzbunare. De multe ori folosesc copiii ca armă unul împotriva celuilalt. Din fericire, acel accident nu a avut repercusiuni grave, a fost vorba despre o fractură minoră. Părinții au înțeles abia atunci că celor doi copii le-ar fi bine împreună, cu cei doi părinți și acum sunt o familie fericită. S-au împăcat. Câteodată e nevoie să trecem prin clipe nefericite pentru a ne da seama că ceea ce avem este foarte important pentru noi.
Rep: Cum reușiți să împăcați viața de familie cu profesia?
Av: Este greu însă nu imposibil. Profesia de avocat este dură, solicitantă, ajungi acasă încărcat emoțional indiferent că vrei sau nu. De multe ori am ajuns acasă după o zi lungă și obositoare și de cele mai multe ori pe tocuri înalte pentru că profesia de avocat, mai ales ca femeie îți impune o anumită ținută, copilul meu îmi spune, „mami hai să mergem la tobogan”. Eu îi răspund „nu poate mami”. Copilul se uită în ochii mei și îmi spune, „ba poți mami!”. Atunci mi-am dat seama că trebuie să pot, indiferent cât de obosită aș fi. Când ajungi acasă trebuie să îți găsești timp pentru toate. Având în vedere că avocatura este o profesie liberală, îți dă posibilitatea să îți gestionezi timpul așa cum consideri tu că este mai bine, să îți faci timp pentru familie și pentru tine ca femeie. Asta cu toate că în avocatură ești obligat să îți faci temele pentru a doua zi, în fiecare zi. Mulți nu își dau seama că munca avocatului nu se limitează doar la a pleda în instanță. Este muncă și de secretariat și de informare. De multe ori te trezești noaptea cu o idee nouă, te ridici din pat intri pe internet, scrii ideea care îți vine. Timpul liber pe care îl am îl ofer familiei, care este acea constantă din viața unui om, acel loc în care îți încarci bateriile pentru a doua zi. Pasiunea mea este fetița mea, este cea mai mare realizare din viața mea.
Rep: Există persoane cărora vreți să le mulțumiți?
Av: Persoana căreia îi datorez pe lângă existența mea, tot ceea ce sunt astăzi, este mama mea. Ea este modelul meu în viață, o femeie puternică, un model de tandrețe de feminitate, de profesionalism. Părinții mei sunt economiști. Mama mea este expert contabil pe Tabloul Experților Contabili ai Tribunalului Vrancea. Mama este persoana care a fost lângă mine indiferent de alegerile pe care le-am făcut de-a lungul vieții mele. Este persoana căreia întotdeauna i-am spus adevărul și care m-a sprijinit necondiționat întotdeauna.
