Sute de persoane au manifestat duminică în mai multe orașe din Spania împotriva turismului de masă, un model care, potrivit protestatarilor, expulzează locuitorii din cartiere și crește prețul locuințelor, transmite EFE. Sloganuri în favoarea locuinței ca drept și împotriva turismului de masă au fost afișate la o demonstrație în San Sebastian (nord), în cadrul căreia manifestanții au respins modelul turistic și urbanistic al unui oraș care, potrivit acestora, se află ‘într-o situație de urgență în materie de locuințe’. La marș au participat 48 de asociații, sindicate și organizații civice, care consideră că lipsa și prețul ridicat al locuințelor în acest oraș basc sunt direct legate de industria turistică ‘scăpată de sub control’. Purtătoarea de cuvânt platformei care a organizat acțiunea, Eihar Egana, a declarat jurnaliștilor că aceasta ‘este o problemă transversală’ care afectează multe locuri din lume, orașe precum Veneția, Lisabona și Barcelona, care, la fel ca San Sebastian, au răspuns la apelul lansat de rețeaua SET din Europa de Sud împotriva ‘turistificării’.
La Barcelona, protestul a devenit o revoltă împotriva anunțului recent al unui proiect de extindere a aeroportului El Prat de către guvernul regional al Cataloniei, despre care multe sectoare cred că va încuraja și mai multe sosiri masive de turiști. Manifestanții au afișat pancarte cu sloganuri precum ‘turismul ne fură’ sau ‘un turist în plus, un vecin în minus’. De asemenea, într-un alt oraș foarte turistic, Granada, din sudul Spaniei, locuitorii au protestat împotriva unui model de turism pe care îl califică drept ‘prădător’ și au cerut măsuri pentru a preveni plecarea locuitorilor. Spaniolii au protestat și în Palma, capitala Insulelor Baleare. Spania a primit un total de 94 de milioane de turiști străini în 2024, iar în primele patru luni ale anului 2025 cifra a ajuns la 25,6 milioane, cu 7,1 % mai mult decât în aceeași perioadă din 2024.