Un bărbat a murit, aseară, în urma unui accident de circulație produs pe drumul european E 85, la intersecția cu drumul județean care duce spre Ciușlea. Din primele verificări a reieșit că biciclistul, din Ciușlea, nu s-ar fi asigurat corespunzător în momentul în care a pătruns pe E 85 de pe drumul județean. Polițiștii ne-au spus că el a fost lovit de un autoturim Renault Megane, condus de Silvian Lungu (FOTO), de 52 de ani, din București. Acesta este arbitru internațional de volei, iar aseară venea de la Iași spre capitală. În urma impactului, biciclistul, Constantin Stoica, a murit pe loc, cadrele medicale ajunse la fața locului nemaiputând face altcva decât să constate decesul.
Comisarul Cătălin Candea, din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Vrancea, ne-a spus că cercetările în acest caz continuă pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. „Din primele cercetări s-a stabilit că biciclistul a pătruns pe drumul european de pe drumul județean care duce spre Ciușlea, moment în care a fost acroșat și accidentat mortal de un autoturism marca Dacia Renault, care circula dinspre Adjud către Focșani. Conducătorul auto din București a fost testat cu aparatul alcooltest și nu se afla sub influența alcoolului. În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează în continuare cercetări pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs evenientul rutier”, a spus comisarul Candea.
Traficul rutier s-a desfășurat cu dificultate pentru scurtă vreme, timp în care polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului.
La intersecția drumului județean cu E 85 s-au produs destul de multe accidente de circulație de-a lungul timpului. Printre acestea și cel din mai 2011, în care a fost implicat președintele Curții Constituționale din Republica Moldova, soția sa și un judecător. Bilanțul accidentului a fost un mort și șase răniți, unii grav, alții ușor. În accident au fost implicate trei mașini.