Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Hoţi prinşi de un poliţist aflat în timpul liber


   Un polițist aflat în timpul liber a surprins două persoane chiar în timp ce vroiau să fure două telefoane mobile. Acesta și-a anunțat colegii, care au pus repede mâna pe hoți. 
   Zilele trecute, un polițist din cadrul IPJ Vrancea, în timp ce se afla în timpul liber, a surprins doi tineri în timp ce vroiau să fure două telefoane mobile dintr-o mașină, parcată pe o stradă din Focșani. Acesta a sunat imediat la Poliția municipiului Focșani și și-a anunțat colegii. În urma sesizării primite, polițiștii focșăneni au plecat pe urmele hoților și i-au și prins. Ei spun că suspecții sunt Florin M., din Focșani, și Segher M., din Brăila. Telefoanele au fost găsite asupra lor și înapoiate păgubitului. 
   Polițiștii continuă cercetările în acest caz, pentru a documenta întreaga activitate infracțională a celor doi suspecți. 
   Åži o femeie din Vulturu are dosar penal pentru furt calificat, după ce ar fi furat un laptop. Joi după-amiază, polițiștii din localitate au fost sesizați că persoane necunoscute au intrat în casa Danielei P., pe o ușă neasigurată, de unde au furat un laptop, în valoare de aproximativ 1.500 lei. În urma cercetărilor, polițiștii au identificat-o și pe suspecta principală. Ei spun că aceasta este Maria F., de 48 de ani. De altfel, laptopul a și fost găsit acasă la ea. Polițiștii l-au luat și i l-au înapoiat păgubitei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?