Ediția: Sâmbătă 12 Iulie 2025 Nr. 6919

Revoltă la lotul olimpic de box


   Lotul olimpic de box se poate rupe cu numai o lună înainte de Campionatele Europene (Minsk, 30 mai – 9 iunie). Patru dintre cei mai va-loroși pugiliști din țară, aflați în pregătire centralizată la Brăila, au părăsit cantonamentul cu o zi înainte de Paște, acuzând neînțelegeri cu antrenorul coordonator Marian Simion. „Ne vorbea urât, pe mine a vrut să mă lovească”, a fost explicația dată de băcăuanul Orlando Chirvase. 
   Cel mai titrat dintre cei patru dizidenți este olimpicul Bogdan Juratoni, medaliat cu bronz la Mondialele din 2011. „Din start vreau să specific că vorbesc în numele meu. Nu pot să mă pregătesc cu Marian Simion, simt că bat pasul pe loc, nu progresez absolut deloc. Nu mă pot pregăti la oală, alături de ceilalți. Eu sunt un boxer cu greșeli, am nevoie de un antrenor care să stea cu gura pe mine, să mă corecteze. Eu am încredere în maistrul Napoleon (nr – antrenorul lui Bogdan de la Dinamo, cel care i-a stat în colț la JO de la Londra). Eu sunt dispus să nu merg la Europene, dar să mă pregătesc bine în viitor”, a declarat Juratoni. Alături de Chirvase și de Juratoni, din lot au mai plecat Răzvan Andreiana (Dinamo) și Mike Cioacă (Bacău). 
   Aflat la Brăila, Marian Simion a reacționat imediat și a spus că va propune suspendarea celor patru boxeri. „Nu cred că e cazul să judecăm pripit, trebuie mai întâi să discutăm cu toate părerile și să vedem unde este adevărul. Interesul nostru este ca treaba să meargă bine la lot”, a fost reacția vicepreședintelui Vasile Câtea. Federația are în acest moment două variante. Fie îi obligă pe cei patru să continue cu Marian Simion, fie rupe lotul în două, cum s-a mai întâmplat, permițând ca o parte dintre boxeri să se antreneze cu Napoleon Gheorghe. Varianta suspendării este însă o variantă pe care prea puțini o iau în calcul, în condițiile în care boxul românesc trăiește prin numai o mână de boxeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?