Ediția: Joi 12 Iunie 2025 Nr. 6897

Doi copii loviţi de maşini în timp ce traversau strada neregulamentar


   Două accidente de circulație, trase la indigo, s-au produs joi după-amiază, la aceeași oră, respectiv 17.00. 
   În Focșani, pe strada Revoluției, Lică N., de 77 de ani, din Focșani, în timp ce conducea un autoturism a acroșat-o și accidentat-o ușor pe S.A., de 9 ani, din Focșani, care, lăsată nesupravegheată, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure, după cum ne-au transmis polițiștii. Fetița a primit îngrijiri medicale, iar șoferul a fost audiat de polițiști. Oamenii legii spun că cercetările nu s-au încheiat în acest caz, ei încercând să stabilească cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier. 
   La aceeași oră, un alt accident s-a produs la Jitia. În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că „B. Adrian – Viorel., în vârstă de 30 de ani, din comuna Dumitrești, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Jitia, a surprins-o și accidentat-o grav pe B.C.I., în vârstă de 7 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure”. Victima este internată la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul rutier. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?