De peste 30 de ani este medic. Se consideră omul provocărilor și crede că în viață trebuie să fii consecvent pentru a reuși. Cea mai mare mândrie a sa sunt cei doi băieți, care i-au călcat pe urme. De curând a devenit bunică, iar nepotul său a devenit noul hobby. Astăzi vi-l prezentăm pe medicul ORL-ist Mărioara Merchea, unul dintre cei mai apreciați medici din Focșani.
Reporter: Unde v-ați născut și unde ați copilărit?
Medicul Mărioara Merchea: M-am născut în Câmpuri, unde am și copilărit, într-o zi mare, pe 23 august.
Rep.: Studiile unde le-ați făcut?
M.M.: Studiile le-am făcut mai întâi la Câmpuri, apoi Liceul „Ioan Sla-vici” din Panciu și apoi Facultatea de Pediatrie din Iași. Apoi am profesat ca medic de familie în Mărășești și Focșani la Dispensarul Teritorial numărul 2, care cuprindea zona Gării, și apoi am plecat la specializare în București. Am ales să plec acolo, în primul rând pentru că, deși ieșenii îmi sunt foarte dragi, profesorii au fost foarte calzi, tot timpul au lăsat o ușă deschisă, dar eu am fost destul de frecvent omul provocărilor și am luat-o ca pe o provocare să fac specializarea în alt oraș decât cel cunoscut de mine. Acesta a fost un criteriu, iar cel de-al doilea a fost faptul că am văzut că mai mulți pacienți sunt dirijați spre București, iar capitala are mai multe posibilități materiale, iar toate noutățile se întâmplau acolo. Am ales să fac specializarea acolo, pentru că era o cazuistică mult mai diversă. Am spus și repet, cadrele didactice din Iași îmi sunt foarte dragi, am mulți colegi acolo, dar am preferat capitala pentru că medicina nu se mai face doar cu vorbă bună, stetoscop și eritromicină, ai nevoie de aparatură performantă, trebuiesc bani. Åži am ales Bucureștiul, dar nu îmi pare rău!
Rep.: De ce ați ales să dați la Medicină, în speță Pediatria?
M.M.: Am ales medicina pentru că de mică mi-a plăcut să fiu aproape de oameni și să le ascult păsurile și să intru într-o relație cu ei. Cred că am calitatea de a fi empatică, reușesc să mă pun în locul unui om, sunt un bun ascultător și reușesc să comunic cu ei. Cred că ăsta a fost visul meu de mică și a fost singura opțiune. Pediatria am ales-o dintr-o simplă întâmplare. Eram la Iași, mă înscriam pentru examenul de admitere la Facultatea de Medicină și nu știam că trebuie să te înscrii la Pediatrie sau Medicină Generală și am fost la vizita medicală, unde erau studenți din ani terminali, care făceau vizita, și am fost întrebată ce opțiune am. În acel moment nu știam că pot alege între Pediatrie și Medicină Generală, am rămas un moment fără răspuns, iar un student mi-a zis „cum e ea mică, cred că ar fi bună de Pediatrie” și am ales Pediatria. A fost o întâmplare. Am făcut 6 ani Facultatea de Pediatrie, dar nu mi-a părut rău. Eu consult deopotrivă adulții și copiii, dar mă simt mai relaxată când am mai mulți copii la consultație decât adulți. Îmi sunt foarte dragi copiii și nu mă obosesc la consultații, chiar dacă plâng.
Rep.: Ați menționat la un moment dat de cadrele didactice din Iași. Cine v-au fost mentori?
M.M.: Am o profesoară cu care am rămas în relații și îmi e foarte dragă, profesoara Goția, profesoară de Pediatrie la Clinica de Pediatrie din Iași, care mi-a fost și îndrumător la lucrarea de diplomă. Cu ea am rămas în relații foarte bune. Ea își are rădăcinile din Vrancea. Este o doamnă care te vrăjește când vorbește despre orice, are foarte mult umor, este foarte plăcută și apropiată de studenți. Un cadru didactic superb care m-a îndrumat în viață, dar și în carieră. Ea mi-a fost mentor, dar și profesorul Dinu Cezar, care mi-a fost profesor când eram studentă în stagiul de ORL, a fost un om extraordinar, dar a murit. El m-a încurajat foarte mult.
Rep.: Amintiri frumoase din studenție?
M.M.: Multe amintiri plăcute din viața de studentă. Eu am stat la cămin și faptul că eram 5-6 în cameră, era un avantaj. Ne mai împrumutam cărți, materiale, una de la alta, pentru că medicina necesită foarte multe materiale după care să te inspiri și noi ne ajutam. Dar nu numai asta, viața spirituală și cultu-rală din Iași era foarte frumoasă. Mergeam la film, teatru, ne plimbam în Copou. A fost o perioadă foarte frumoasă.
Rep.: După ce ați terminat facultatea, au urmat cei trei ani de stagiatură?
M.M.: Da, am făcut stagiatura la Spitalul Județean din Focșani. Atunci s-au născut și copiii mei, pentru că mă căsătorisem în ultimul an, când am terminat facultatea. Mai nou sunt și bunică și chiar le explicam copiilor că pe vremea când eram medic de familie stăteam în garsonieră, nu aveam telefon și am lucrat până în ultima zi, am făcut teren, pentru că atunci se făcea foarte mult teren și când m-au luat durerile nașterii, am plecat cu bărbatul la braț și lanterna și am plecat pe jos să nasc la spital. Când îl aveam pe cel mic, mă apucasem să învăț pentru specializare, iar când el avea 5 luni, am plecat la specializare, așa că i-am lăsat pe cel mic și pe cel mare la părinții mei la Câmpuri. Am făcut sacrificii, dar mi-am dorit foarte mult să fac asta. În viață dacă nu ești ambițios, nu poți finaliza un lucru. Trebuie să fii consecvent.
Rep.: Medic de familie cât timp ați fost?
M.M.. Am fost 3 ani, la Mărășești și Focșani. Apoi am dat Secundariatul pe ORL.
Rep.: De ce ORL?
M.M.: Aici am avut un mentor, pe nașul meu, doctorul Radu Negrei. Puteam să aleg între Oftalmologie și ORL și el mi-a zis că „pentru copiii mei, toate problemele pe care le-am avut au fost de ORL, nu de Oftalmologie și că ar fi foarte multă patologie de ORL”. Ä‚sta a fost un motiv. Doi. Când eram studentă, asistentul de grupă, acum profesorul Mârțu, m-a încântat pentru că, țin minte, m-a lăsat să suturez o plagă la un pacient care era cu convulsii și care se lovise la nas. Åži cu toți colegii lângă mine, i-am suturat plaga, iar el a zis „Uite, se cunoaște, mână de femeie”. Plus, serviciul de ORL din Iași mi-a plăcut foarte mult, doctorii erau foarte bine pregătiți, drăguți și am ales ORL. Nu au fost foarte multe opțiuni. Asta s-a scos la concurs, pentru că pe vremea respectivă intrai în specializare atunci când se scoteau la concurs posturi. Specializarea ORL este foarte frumoasă, este comună adulți și copii, dar postul pe care l-am avut inițial după ce am terminat specializarea a fost de ORL copii în Policlinică și acolo am avut 99% copii.
Rep.: La ce spital din București ați făcut Rezidențiatul?
M.M. : La Clinica ORL „Prof. Dr. Hociotă”, care a murit și care mi-a fost mentor și chiar și astăzi clinica este foarte bine pusă la punct în pri-vința dotării cu materiale didactice, aparatură medicală. Mereu a fost în top, pentru că pe vremea respectivă, profesorul Hociotă era medicul personal al lui Nicolae Ceaușescu și prieten foarte bun cu Nicu Ceaușescu, motiv pentru care avea fonduri foarte multe. Acum se fac 4 ani, dar pe vremea mea erau 3 ani. Eu am și locuit în clinică un an și jumătate. Profesorul Hociotă ne-a lăsat să locuim acolo. Toate rezervele care sunt în fața lifturilor erau ocupate de medicii veniți la specializare. Mi-a prins foarte bine, pentru că eram tot timpul în spital și am învățat foarte multe. Apoi a venit alt șef, profesorul Călărașu, și nu am mai locuit acolo.
Rep.: Cum ați ajuns să lucrați la Spitalul Județean?
M.M.: Când am dat intrarea în Secundariat, a fost și pentru specializarea ORL, dar și pentru postul de ORL-ist în Policlinica de copii a Spitalului Județean. Am venit direct pe post. Am stat până în urmă cu 6 ani, apoi m-am retras doar în privat.
Rep.: De ce ați ales să lucrați strict în privat?
M.M.: A fost o provocare pentru mine să văd dacă mă pot descurca strict în privat. Acolo cei care intră în cabinet sunt pacienții spitalului, pentru că nu au altă opțiune. În momentul în care vii în privat, înseamnă că omul acela chiar vrea să vină la tine la cabinet. Am vrut să văd dacă pot să mă descurc doar în privat și m-am descurcat. În privat sunt mai liniștită, plus că dețin aparatură medicală modernă. Singurul lucru care nu îmi place este că nu sunt lângă colegii din Policlinică, cu care mai doresc să schimb impresii.
Rep.: Despre viața personală ce ne puteți spune?
M.M.: Am doi băieți care sunt medici. Cel mare este la Rezidențiat, tot ORL, în anul III a intrat și nora la fel, amândoi o să facă ORL. Abia aștept să vină în bătătură să le transmit din experiența mea, pentru că și eu mă folosesc de experiența lor, ei îmi transmit noutățile din domeniu. Sunt tot la Clinica „Prof. Dr. Hociotă” și toate cazurile deosebite merg în clinică și ne împărtășim experiența. Experiența contează foarte mult în această meserie și nu poate fi înlocuită. Cel mic termină anul acesta Stomatologia. Åži aici ne intersectăm puțin pentru că patologia ORL este de foarte multe ori la graniță cu alte specialități și este în legătură și cu Stomatologia.
Rep.: Copiii au ales medicina datorită dumneavoastră?
M.M.: Da, eu i-am îndemnat, le-am arătat partea frumoasă a lucrurilor și ei sunt niște copii calzi, iubitori și cred că li se potrivește. Cel mic are o foarte bună îndemânare practică și cred că i se potrivește Stomatologia, iar cel mare a fost încântat de ce îi spuneam eu din sfera ORL și sunt mândră că a ales ORL. Sunt mândră și de modul în care au ales să își facă specializarea, pentru că în toate cazurile pe care le trimit la clinică, pacienții când se întorc îmi spun cuvinte frumoase despre ei și tare mă mândresc.
Rep.: În timpul liber ce vă place să faceți?
M.M.: În timpul liber am redescoperit plăcerea cititului. În ultima vreme am citit foarte multe cărți și chiar îmi face plăcere să citesc, pentru că mă relaxează foarte mult. Îmi face plăcere să stau în grădină, să mă plimb. Mai nou, în weekend am de dormit cu nepotul, este noul meu hobby și ne mai facem planuri ce vom face cu el. Se spune că iluziile nu trebuie să îți moară niciodată pentru că tu poți exista, dar nu mai poți trăi.
Rep.: Cu ce se mândrește omul, dar și medicul Merchea Mărioara?
M.M.: Cel mai mult mă mândresc cu copiii mei. Ca medic sunt mândră de faptul că am reușit să privesc pacientul ca pe un tot, că îmi place atunci când îmi intră un pacient în cabinet să nu mă limitez la bucățica care se cheamă ORL. Pacienții pot confirma asta. Nu e treaba mea să îi spun să meargă la alte specialități, dar dacă observ o denivelare în regiunea tiroidiană îi recomand să se ducă la endocrinolog, dacă observ o dentiție care nu stă bine, îl trimit la ortodont, dacă vine la mine și îmi spune că nu respiră bine, îl consult și dacă nu găsesc motivația din sfera ORL pun stetoscopul pe el și știu unde să îl trimit. În sensul ăsta sunt mândră că am avut câteva afecțiuni pe care le-am descoperit din timp, afecțiuni care nu țin de sfera ORL. Îmi pasă de ceea ce fac, dar de multe ori nu depinde numai de mine, depinde și de pacient. De multe ori, sufăr alături de pacient, poate el nu își dă seama, dar chiar suferi!
