Ediția: Sâmbătă 7 Iunie 2025 Nr. 6894

Jitea şi colaboratorii săi rămân în arest


   Omul de afaceri Liviu Jitea rămâne în arest, la fel ca și șapte dintre colaboratorii săi, arestați preventiv în data de 9 martie. Magistrații Curții de Apel Galați au respins ca nefondate, ieri, atât recursul formulat de cele opt persoane arestate, cât și recursul procurorilor DIICOT, formulat împotriva deciziei instanței inferioare de a cerceta în stare de libertate alte zece persoane. Astfel, Raluca Milea, Mona Ionescu, Lucian Datcu, Cristea Stoica, Neculai Bica, Mihai Tucan,  Alexandru Bortoș și Liviu Jitea vor rămâne în arest. Nu au voie să părăsească localitatea de domiciliu, timp de 30 de zile, Valentina Tucan, Ciprian Neagu, Nicuța Robu, Antoaneta Iuliana Georgian, Dănuț Panciu, Marian Guțan, Marian Cătălin Irimia, Costică Crăiță, Ionuț Marinov Grăjdeanu și Vasile Taranciuc. 
Pe 8 martie, 53 de locații din Vrancea, respectiv sedii de firme și locuințe au fost luate cu asalt de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galați, polițiști și jandarmi. Principalul vizat a fost cel mai bogat vrâncean, Liviu Jitea, pe care anchetatorii îl consideră liderul grupării infracționale organizate, constituită din 15 persoane, specializată în săvârșirea de infracțiuni în materia comerțului ilegal cu produse acci-zabile – alcool. Percheziții au mai fost efectuate și în Galați și Brăila, în total fiind vorba de 59 de percheziții. După o zi întreagă de verificări, la sediul DIICOT Galați au ajuns 75 de persoane, 69 fiind din Vrancea. Printre acestea s-a numărat și un polițist vrâncean. Ofițerul Dănuț Ene de la Serviciul de Investigare a Fraudelor a fost audiat în ca-litate de martor după cum ne-au precizat șefii săi. Pe 9 martie, Jitea și șapte dintre colaboratorii săi au fost arestați preventiv, ei decla-rând imediat recurs, care s-a judecat abia ieri deoarece judecătorii de la Tribunalul Galați nu s-au grăbit să-și motiveze decizia. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?