Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

VIDEO și GALERIE FOTO: Marian Oprişan este PREŞEDINTELE Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România


   Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a fost ales ieri  președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR). Oprișan a fost votat de 35 din cei 37 de președinți de consilii județene prezenți la Palatul Parlamentului. Tot în cadrul întâlnirii au fost aleși zece vicepreședinți ai UNCJR. Noul președinte al UNCJR, Marian Oprișan, consideră că descentralizarea trebuie realizată „definitiv și irevocabil, iar regionalizarea trebuie să devină o realitate în România”, lucru care se poate face prin „mutarea puterii de la București lângă cetățenii din fiecare județ”. La ședința Adunării Generale a UNCJR au fost prezenți premierul Victor Ponta și vicepremierii Liviu Dragnea și Gabriel Oprea.

   Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a fost ales ieri, președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR). Oprișan a fost votat de 35 din cei 37 de președinți de consilii județene prezenți la Palatul Parlamentului. Totodată, au fost desemnați vicepreședinții UNCJR – cinci din partea PSD, patru din partea PNL, unul din partea UDMR, iar secretar general al acestui for a fost ales Gheorghe Bunea Stancu, președintele CJ Brăila.
   Cei cinci vicepreședinți ai UNCJR din partea PSD sunt Iulian Ciupercă, președinte CJ Ialomița, Titu Bojin, președinte CJ Timiș, Constantin Nicolescu, președinte CJ Argeș, Ion Prioteasa, președinte CJ Dolj, și Tiberiu Marc, președinte CJ Sălaj.
   Cei patru vicepreședinți din partea PNL sunt Cristian Adomniței, președinte CJ Iași, Horea Uioreanu, președinte CJ Cluj, Marian Petrache, președinte CJ Ilfov, Vasile Mustățea, președinte CJ Giurgiu.
   Din partea UDMR a fost ales vicepreședinte Csaba Borboly, preșe-dinte CJ Harghita.
Noul președinte al UNCJR, Marian Oprișan, consideră că descentralizarea trebuie realizată „definitiv și irevocabil”. „Descentralizarea trebuie făcută definitiv și irevocabil, așa cum, după părerea mea și a tuturor colegilor mei, regionalizarea trebuie să devină o realitate în România și să mutăm puterea de la București lângă cetățeni și pentru dezvoltarea regiunilor și județelor noastre. Un ministru, indiferent cât de mult ar vrea sau cât de puternic ar fi, nu poate dintr-un birou de la București să gestioneze problemele la nivelul întregii țări. Așa cum spunea și prim ministrul Victor Ponta, Externele, Internele, Justiția vor rămâne apanajul Guvernului. Programele naționale, controlul, reforma economică vor rămâne apanajul guvernului, dar restul, toate celelalte atribute pe care guvernul le are în acest moment trebuie să meargă lângă oameni. Nu există altă formulă de a merge lângă oameni decât prin descentralizare și prin regionalizarea care va fi făcută în cursul anului 2013 după adoptarea referendumului pentru modificarea Constituției”, a afirmat Marian Oprișan.

Regionalizarea, trecută în Constituție și aprobată prin referendum

   Referitor la regionalizare, președintele UNCJR a spus că acest aspect trebuie trecut în Constituție, iar populația României să decidă acest lucru prin intermediul unui referendum. „Este un drum lung până la înființarea regiunilor care ar putea avea loc după aprobarea Constituției și după ce în prealabil, populația României va fi consultată și va decide prin referendum, în toamna acestui an. Până în acel moment, vom fi toți parte a studiului realizat de vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Administrației și Dezvoltării, academicieni, ONG-uri la care se adaugă reprezentanții autorităților locale. După ce vom termina studiul vom putea vorbi de 8 sau 12  regiuni, vom putea vorbi de reședințe. Este un proces mult prea complicat, la care trebuie să facem simulări, un studiu de impact”, a spus Marian Oprișan.
   Acesta a precizat că în ultimii 23 de ani, nimeni până la Victor Ponta nu și-a dorit o descentralizare reală, așa cum s-a întâmplat în statele civilizate din Europa Occidentală. „Mă bucură foarte mult hotărârea prim ministrului Victor Ponta și a viceprim-ministrului Liviu Dragnea ca împreună cu noi să ducem, așa cum este normal, România către o modernizare reală nu către poveștile care ni s-au spus în anii guvernării PDL. Sunt convins că peste aproximativ un an de zile vom avea o Românie modernă din punct de vedere administrativ pentru că scopul este să creăm o administrație profesională în plan local, dar și în plan central. Viitorul nu este al guvernelor, viitorul european al țării noastre este viitorul comunităților locale, cum se întâmplă în toate statele membre ale Uniunii Europene”, a susținut președintele UNCJR.
   Întrebat dacă va critica Guvernul, Marian Oprișan a declarat: „Dacă voi avea, în numele colegilor mei și al autorităților locale, să spun ceva critic despre Executiv, o voi face în primul rând în cooperare cu Guvernul și aducându-le înainte la cunoștință care sunt problematicile cu care ne confruntăm încât să nu aducem în spațiul public lucruri care sunt ușor de rezolvat”.

„Autoritățile locale nu sunt Cenușăreasa României”

   Marian Oprișan a afirmat că pe lista de priorități a UNCJR se mai află și  mărirea procentului cuvenit administrațiilor județene din cotele defalcate din TVA care au fost „mutilate” de guvernele Boc. Președintele UNCJR spune că va discuta cu guvernul un grafic de negociere în așa fel încât până în 2016 să se ajungă la situația de dinainte de tăierile guvernului Boc. „În acest moment, cotele noastre au fost reduse de la 22 la 16 la sută. Prin aceste reduceri făcute de guvernele Boc, autorităților locale din România li s-au luat circa 6,7 miliarde lei. Aceste guverne incompetente, de câte ori aveau chef și nu mai aveau bani pentru clienții politici, mai dădeau o ordonanță de urgență, mo-dificau cotele autorităților locale din cotele defalcate de TVA și luau banii la bugetul centralizat al statului și îi dădeau acelor clienți. Această situație nu poate să mai continue, pentru că autoritățile locale nu sunt Cenușăreasa României”, a arătat noul președinte al UNCJR, Marian Oprișan.

Ponta: „UNCJR, una dintre cele mai legitime și reprezentative structuri din statul român”

   Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, în debutul reuniunii UNCJR, la care presa a avut acces, că nu consideră corectă și întemeiată folosirea termenului de „baron” la adresa președinților de consilii județene. „Nu consider corect și întemeiat ceea ce deja se împământenește prin ziarele pe la care Nicușor dă toată ziua interviu și se trece «baronul» Nicușor Constantinescu, «baronii». Eu cred că sunteți oamenii care, alături de primarul general al Capitalei, de câțiva primari de mari municipii, aveți cea mai mare legiti-mitate obținută prin votul direct al cetățenilor pe care îi reprezentați”, a spus Ponta.
   El a arătat că, indiferent de denumirea care li se asociază, preșe-dinții de consilii județene au cel mai mare număr de voturi. „Åži acest lucru nu vi-l poate lua absolut nimeni, indiferent de denumirea pe care o primiți, baroni, conte, cum ar spune domnul Cosma sau orice alt titlu nobiliar. Sunteți cei care obțineți cel mai mare număr de voturi dintre aleșii locali și aveți cea mai mare legitimitate dată de vot. Din acest punct de vedere, consider UNCJR ca una dintre cele mai legitime și reprezentative structuri din statul român”, a spus Victor Ponta.

„Nu poți să dai atribuții fără să dai resurse”

   Premierul Victor Ponta a susținut că trebuie date cât mai multe atribuții autorităților locale, apreciind totodată că majoritatea serviciilor publice trebuie să plece de la Guvern cât mai aproape de cetățean. „Cred că trebuie cât mai multe atribuții către autoritățile locale și trebuie și cât mai multe resurse, pentru că nu poți să dai atribuții fără să dai resurse. Iar de asemenea mesajul meu a fost foarte clar, că majoritatea serviciilor publice trebuie să plece de la Guvernul central de la București, trebuie să meargă cât mai aproape de cetățean”, a spus premierul.
   Premierul Victor Ponta a susținut că până la finele lunii martie, Guvernul va evalua un memorandum privind modul de reorganizare administrativă pentru exercițiul financiar 2014-2020. Ponta a declarat, la Adunarea Generală a Consiliilor Județene din România, că își dorește să existe regiuni astfel încât România să reușească să absoarbă mai eficient fondurile europene, îndemnându-i pe președinții de consilii județene să creeze structuri de absorbție a banilor europeni. „Să știți că toți puteți să pierdeți bani de la unul singur dintre dumneavoastră, dar eu am încredere că oricum fonduri europene veți putea absorbi mult mai bine decât dacă le lăsăm la șapte ministere din București care se calcă pe picioare și care au orice, dar nu capacitate administrativă de absorbție”, a subliniat șeful Guvernului.
   Premierul a precizat că în procesul de regionalizare primul pas este ca președinții de consilii județene să „pună pe hârtie” acele atribuții care ar trebui să le revină regiunilor, urmând ca apoi să se ia în discuție numărul de regiuni care vor exista pe teritoriul României. „Să puneți întâi pe hârtie ce trebuie să facă regiunile și după aceea o să tragem o mică ceartă și stabilim câte sunt regiunile și cum se alege conducerea acestora”, a afirmat Victor Ponta.

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?