Ediția:Luni 16 Iunie 2025 Nr. 6899

Viaţa cântăreţului Paul McCartney, subiectul unui volum de benzi desenate


   Decizia cântărețului Paul McCartney de a părăsi trupa The Beatles și de a-și construi o carieră solo reprezintă subiectul unui volum de benzi desenate care dorește să le oferă fanilor o nouă perspectivă despre destrămarea celebrului grup britanic. Intitulat „Paul McCartney: Carry that Weight”, acest volum de 24 de pagini reprezintă cea de-a treia carte pe care editura americană Bluewater Productions o publică despre trupa The Beatles, care s-a destrămat în anul 1970.
   Speculațiile despre faptele care au determinat destrămarea grupului britanic variază de la diferențe artistice la dispute de ordin legal între membrii trupei britanice la căsătoria solistului John Lennon cu artista niponă Yoko Ono. Paul McCartney a declarat că grupul The Beatles, din care au mai făcut parte George Harrison și Ringo Starr, era deja pe cale să se destrame atunci când John Lennon a cunoscut-o pe Yoko Ono. Deși editura americană l-a contactat pe Paul McCartney, acesta nu a contribuit la realizarea volumului de benzi desenate. După ce a părăsit trupa The Beatles, Paul McCartney și-a construit o carieră solo de succes și a înființat grupul Wings alături cu prima lui soție, Linda McCartney.
   Volumul de benzi desenate „Paul McCartney: Carry that Weight” va fi lansat și în format digital și va fi disponibil în magazinele americane începând de miercuri. Paul McCartney, John Lennon, George Harrison și Ringo Starr au format trupa The Beatles, unul dintre cele mai faimoase și de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?