Ediția: Luni 28 aprilie 2025 Nr. 6865
Ediția: Luni 28 aprilie 2025 Nr. 6865

Grenada găsită sub frunze, utilă pentru pregătirea militarilor


   Polițiștii vrânceni încearcă să afle cine a pierdut grenada de exercițiu, găsită miercuri pe strada Dimitrie Cantemir din Focșani, în apropiere de sediul Crucii Roșii. Oamenii legii spun că aceasta este destinată uzului didactic al militarilor. Potrivit polițiștilor, se efectuează cercetări sub aspectul „săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive”.
   Reamintim că miercuri, muncitorii de la Electrica au găsit în apropierea sediului Crucii Roșii, la rădăcina unui butuc de viță de vie, acoperită de frunze, o grenadă. Pirotehniștii ajunși la fața locului și-au dat seama că elementul de muniție nu provine din timpul atacurilor armate, motiv pentru care au predat cazul polițiștilor de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Vrancea.
   După efectuarea verificărilor, grenada a fost pusă într-o cutie cu nisip și a fost preluată de echipa specializată din cadrul IPJ Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?