Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Medicii de familie nu se aşteaptă la un buget mai mare


   Medicii de familie vrânceni consideră că bugetul ce le va fi alocat nu va crește odată cu intrarea în vigoare a Contractului Cadru pentru anul 2013, așa cum a susținut ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu. În opinia lor, medicinei de familie îi va fi alocat același buget, numai că acesta va fi distribuit diferit. „Nu se precizează că ar crește bugetul alocat medicinei de familie. Singura schimbare constă într-o altă împărțire a aceluiași buget. Plata per capita, care reprezintă suma acordată pentru numărul pacienților înscriși, dar și pentru o mulțime de servicii medicale acordate acestora, incluse în această valoare, va reprezenta 70% din bugetul alocat medicinei de familie, față de 50% cât a reprezentat în 2012. Plata per serviciu, care a reprezentat, în 2012, 50% din bugetul alocat medicinei de familie, se va reduce potrivit noului proiect, la 30% din totalul alocat. Este vorba de o altă modalitate de împărțire a banilor, pentru același buget alocat, ceea ce va putea reprezenta pentru majoritatea cabinetelor cu mai puțin de 2000 de pacienți chiar o scădere a facturii totale, în timp ce pentru cabinetele cu liste mari, localități mari, cu un singur medic, valoarea facturii va crește. Important va fi modul în care se va calcula valoarea punctului! Dacă suma din buget se va împărți la 22.000.000 locuitori sau doar la numărul real, rezultat la recensământ, sau la numărul celor înscriși pe listă la medicii de familie, sumele finale vor avea diferențe majore”, consideră medicul Grigore Hanță, președintele Patronatului Medicilor de Familie Vrancea.
   În ceea ce privește creșterea bugetului medicinei din ambulatoriu cu 50%, medicii de familie spun că pentru eficiență, cadrele medicale care acordă asistență medicală în cadrul ambulatorului de specialitate ar trebui să nu fie aceleași care lucrează și în spitale. „Pentru ambulatoriul de specialitate se vorbește de o creștere cu 50% a bugetului. Este o altă valoare de plată, pentru că aici vor putea crește veniturile cabinetelor din ambulatoriu, crescând bugetul alocat acestora, compa-rativ cu cel din 2012. Pentru a reprezenta cu adevărat «un filtru eficient pentru internările nejustificate», ar trebui ca în ambulatoriul de specialitate consultațiile să nu fie oferite de către medici angajați și în spital, care vor avea interesul și posibilitatea să crească veniturile spitalului tocmai prin internări”, este de părere medicul Hanță.
   În cadrul unei videoconferințe care a avut loc marți, ministrul Eugen Nicolăescu a declarat că „pentru medicina de familie va crește procentul alocat per capita de la 50% la 70%, iar pentru servicii medicale s-a alocat 30% din bugetul medicinei de familie. Măsura va permite medicului de familie să efectueze mai multe activități de prevenție și de monitorizare eficientă a pacienților cu boli cronice”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?