Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Oamenii străzii sunt plini de păduchi


   Adăpostul de Noapte „Sfântul Nicolae”, unde se pripășesc zilnic peste 40 de oameni ai străzii, s-a umplut de păduchi. Situația alarmantă a fost dezbătută ieri, în cadrul ședinței Comitetului de Urgență, ocazie cu care s-a stabilit ca instituțiile abilitate – Spitalul Județean și Direcția de Sănătate Publică Vrancea – să găsească soluții, împreună cu Filiala de Cruce Roșie Vrancea, pentru rezolvarea acestei probleme grave, ce pune în pericol nu doar sănătatea beneficiarilor Adăpostului, ci și  pe cea a personalului care le asigură serviciile. 
   Astfel, aseară, directorii acestor instituții au stabilit ca astăzi să demareze procesul de dezinsecție și dezinfecție. Singura problemă care s-a pus, a fost unde să fie cazați oamenii străzii timp de 24 de ore, cât durează aceste operațiuni. „Oamenii oricum pleacă ziua din Adăpost, drept urmare am decis ca în acest timp să scoatem absolut toate efectele, tot cazarmamentul – saltele, pături, lenjerii, perne, absolut tot, și să le transportăm în Punctul Termic nr.43, unde vor fi date cu soluțiile necesare. În acest timp se va face dezinsecția și dezinfecția Adăpostului, tot cazarmamentul va fi înlocuit cu altul, nou. După amiază, când se întorc oamenii la Adăpost, ei vor fi dați, la intrare, cu soluțiile speciale de către doi agenți dezinfectori de la Spital, care vor fi ajutați de tot personalul nostru de îngrijire. Vor avea apoi acces în Adăpost după două ore, unde se vor spăla și vor primi haine noi”, a declarat Rodica Davidean, directorul Crucii Roșii Vrancea.
   La rândul său, Constantin Mîndrilă, managerul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon”, a declarat că oferă tot sprijinul pentru rezolvarea problemei cu care se confruntă oamenii străzii și Adăpostul Crucii Roșii. „Am discutat cu directorul DSP și cu cel al Crucii Roșii și am stabilit că mâine dimineață (azi – n.r.) punem la dispoziție echipa noastră de la epidemiologie și dezinfecție, inclusiv cu soluțiile necesare, pe care le vor da cei de la DSP. Singura problemă este spațiul unde să se facă aceste proceduri cu oamenii din Adăpost. Dacă se rezolvă acest lucru, din partea noastră au toată implicarea, toată deschiderea, punem la dispoziție toată logistica necesară”, a declarat managerul Constantin Mîndrilă, aceeași deschidere pentru rezolvarea situației venind și din partea directorului DSP Vrancea, medicul Cătălin Graur. Aseară, Rodica Davidean, directorul Filialei vrâncene de Cruce Roșie, împreună cu patrula Poliției Locale, a mers la Adăpost și a discutat cu fiecare dintre cei peste 40 de beneficiari, explicându-le și ducând muncă de lămurire cu aceștia, pentru a înțelege la ce riscuri se expun dacă se sustrag de la procesul de dezinsecție, de ce acesta e necesar și în ce constă. Rămâne de văzut dacă și câți vor înțelege să coopereze, așa încât acest demers, pentru reușita căruia și-au dat mâna trei instituții, să se finalizeze cu succes.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?