Aproximativ 1 din 10 vrânceni a avut nevoie de ambulanță, anul trecut. Potrivit statisticilor întocmite de reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea, în 2012, au fost înregistrate peste 43 de mii de solicitări, cele 39 de ambulanțe parcurgând aproximativ 1,8 milioane de kilometri. În aproximativ 35 de mii de cazuri, persoanele au fost transportate la spitalele din județ și din țară. Cei mai mulți pacienți au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Focșani, mai exact 15 mii, dar și la Compartimentul de Primire Urgențe a Spitalului Municipal Adjud, mai exact 3 mii. În peste 23 de mii de cazuri a fost vorba de urgențe majore și de grad zero.
Cei cinci medici din cadrul SAJ și medicul colaborator au intervenit în 3.500 de cazuri, printre care accidente rutiere, persoane inconștiente sau cu accidente vasculare cerebrale. Mai exact, au fost 400 de solicitări în cazul accidentelor rutiere, 600 în cazul persoanelor inconștiente și cu stop cardio-respirator, iar în peste 200 de cazuri echipajele medicale ale Ambulanței au acordat primul ajutor persoanelor care au suferit accidente vasculare cerebrale. „În 2012, numărul total de solicitări a fost de 43 de mii, din care au fost transportate la spital 35 de mii de persoane. Din totalul de solicitări, aproximativ 25% au fost pacienți preluați de la un spital și transportați la altul. Numărul total de kilometri a fost de aproximativ 1,8 milioane, având în dotare 39 de ambulanțe”, spune medicul Vitalie Bețișor, managerul SAJ.
De asemenea, o mie de persoane care au băut alcool în exces și peste 2 mii de persoane care au fost victimele unor agresiuni fizice au primit ajutor medical din partea cadrelor SAJ.
Prea puțini medici
Cu toate că numărul angajaților care lucrează la ambulanță este redus, în prezent activând 230 de cadre medicale, față de 300 cât ar fi necesar, și doar 5 medici, față de 14 câți ar fi necesari, vrâncenii au avut parte de servicii medicale de urgență la intervale rapide de timp. În ceea ce privește timpul de răspuns la caz, ambulanțele vrâncene se situează sub media națională. În orașe, timpul mediu în care se ajunge la o solicitare este de 7-6 minute, iar la sate de 17 minute, pe când media națională este de 10, respectiv 20 de minute. Din păcate, sunt și cazuri în care ambulanța este soli-citată la cazuri banale, de competența medicilor de familie.
SAJ se confruntă cu o criză de cadre medicale. În timpul săptămânii, câte un singur medic face gărzi la Ambulanță, el plecând doar la urgențele de grad zero. În toate celelalte cazuri, ambulanțele vin la cei care sună la 112 doar cu asistenți medicali și ambulanțieri. De vineri până duminică inclusiv, există medic ce lucrează pe ambulanțele de consult la domiciliu. Numărul este dublat la final de săptămână, pentru că atunci sunt liberi medicii de familie, care, în mod normal, ar trebui să acorde consultația la domiciliu. În plus, medicii de la SAJ eliberează, în week-end, și certificatele de deces.
SAJ are 11 substații, cu tot cu cea de la Focșani. Medicii care lucrează la Ambulanță sunt: Vitalie Bețișor, manager, Laurențiu Albiș, director medical, Dorinel Ticu, Simona Ionescu, Dănuț Ceamburu și Vadim Bețișor, care este în contract de colaborare cu instituția. În condițiile lipsei de personal, cadrele medicale recomandă vrâncenilor să apeleze la ambulanță doar în cazurile urgente și să nu exagereze simptomatologia, așa cum fac de obicei.
Ambulanța nu mai are nicio datorie
În ceea ce privește fondurile, spre deosebire de anii precedenți, SAJ Vrancea a intrat în noul an fără nicio datorie. În noiembrie 2012, instituția a primit o suplimentare bugetară de 627 de mii de lei, bani cu care au fost achitate toate datoriile și drepturile salariale ale angajaților. De asemenea, SAJ Vrancea a făcut economii și datorită atelierului mecanic din cadrul instituției, unde sunt reparate anumite defecțiuni ale ambulanțelor. Dacă în alte județe un serviciu de ambulanță cheltuie peste 150 de mii de lei lunar pentru reparația autosanitarelor, SAJ Vrancea a cheltuit aproximativ 500 de mii de lei pe tot parcursul anului 2012. „Autosanitarele au înregistrat un consum mediu de carburant foarte scăzut comparativ cu celelalte autosanitare ale serviciilor de ambulanță județene din țară, situându-se pe locul patru din cele 42 de județe, conform statisticilor. Păstrând atelierul mecanic autorizat RAR, am reușit să reducem cheltuielile de întreținere și reparație a ambulanțelor cu 50% față de alte județe. În urma întâlnirilor cu domnul secretar de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, și cu reprezentanții comisiei de urgență a Ministerului, din trimestrele III și IV, prezentându-le managementul aplicat în cea de-a doua jumătate a anului trecut, aceștia au suplimentat bugetul instituției cu 627 mii de lei. Astfel, pentru prima dată din ultimii 15 ani, Serviciul de Ambulanță Vrancea a intrat în noul an fără nicio datorie”, a precizat managerul Bețișor.