Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Tânărul care şi-a omorât amicul dintr-un pumn, arestat preventiv


   Petrică Daniel Nistor, tânărul de 18 ani care și-a omorât amicul dintr-un pumn, a ajuns în fața instanței de judecată ieri, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. El este cercetat de procurori pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
   Reamintim că în cea de-a doua zi de Crăciun, un tânăr de 20 de ani, din comuna Străoane, a murit în ambulanță, după ce în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 3.00, amicul său de 18 ani i-a dat un pumn în față. Victima s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt. Chiar dacă imediat după incident ceilalți prieteni  cu care se afla au vrut să-l ducă la spital, victima a refuzat. Cadrele medicale au ajuns la el acasă în după-amiază celei de-a doua zi de Crăciun, dar Marian Matei a pierdut lupta cu viața, în ambulanță, în drum spre spital. 
   După incident, suspectul Petrică Daniel Nistor a fugit acasă, iar la câteva ore a plecat din Panciu, refugiindu-se în locuința bunicii sale, în localitatea Găgești, comuna Bolotești. Joi, a fost găsit de anchetatori și dus la audieri, după care a primit ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
   Băiatul de 18 ani i-a spus procurorului de caz că atunci când grupul din care făcea parte a plecat de la discotecă, în local avea loc un scandal. Petrică Daniel Nistor a mărturisit că în drum spre mașină a văzut că o persoană vine cu viteză spre el și a crezut că este unul dintre scandalagiii din bar, care ar vrea să-l bată. Atunci, el l-a lovit pe cel care venea spre el cu pumnul în față, precizând că nu și-a dat seama că este amicul său, Marian Matei.
   În timp ce suspectul a ajuns după gratii, familia victimei se pregătește de înmormântare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?