Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Filmările la “Avatar 2” încep în 2013


   Regizorul James Cameron va începe filmările pentru continuarea filmul SF „Avatar” la sfârșitul anului 2013, în prezent el ocupându-se de ultimele detalii privind scenariul. Regizorul a făcut aceste declarații săptămâna aceasta, pe când participa, în Noua Zeelandă, la premiera filmului „Hobbitul: O călătorie neașteptată/ The Hobbit: An Unexpected Journey”. În ceea ce privește subiectele celor două continuări pe care Cameron vrea să le facă pentru filmul „Avatar”, el a spus că partea a doua va viza diferite medii înconjurătoare de pe planeta Pandora, mai ales oceanele, iar partea a treia – lumea de dincolo de Pandora. Datorită succesului înregistrat de „Avatar”, au existat speculații privind un posibil al patrulea film al seriei. Se pare că filmul „Avatar 2” va fi lansat în 2015.
   Regizorul canadian James Cameron este considerat un expert în domeniul filmărilor care folosesc tehnologii revoluționare. Lungmetrajele „Avatar” (2009) și „Titanic” (1997), regizate de Cameron, sunt filmele cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei – 2,78 miliarde de dolari, respectiv 1,84 miliarde de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?