Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Un copil din Odobeşti a dat foc la gluga de coceni


   Un copil din Odobești s-a jucat cu focul și a incendiat cocenii depozitați în curtea casei. Miercuri, în jurul orei 14.20, pompierii au fost anunțați prin intermediul numărului unic de urgență 112, că la proprietatea lui Stănică G., situată în cartierul Unirea, din orașul Odobești, a izbucnit un incendiu.
   Pentru localizarea și lichidarea flăcărilor, la fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de  Pompieri Focșani, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și cinci subofițeri, aceștia acționând în cooperare cu voluntarii de la Serviciul Voluntar pentru Si-tuații de Urgență Odobești, care au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și un voluntar.
   În urma incendiului, au ars 2.000 kg coceni de porumb depozitați în curtea gospodăriei. „Evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de jocul copiilor cu focul”, transmit pompierii.
   10 minute mai târziu, pompierii au fost anunțați despre producerea unui alt incendiu, în satul Budești, din comuna Cotești, la gospodăria lui Constantin V.. La fața locului a ajuns un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. La Budești, flăcările au făcut scrum 4.000 kilograme de coceni de porumb, lăsate de proprietari tot în curtea casei. Cauza acestui incendiu a fost focul deschis în spații deschise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?