Ediția: Luni 9 Iunie 2025 Nr. 6894

Fetiţă de un an şi patru luni, ucisă de pneumonie


   O fetiță de un an și patru luni a decedat de pneumonie, la Spitalul Județean de Urgență din Focșani. Medicul George Munteanu, șeful Secției de Pediatrie, ne-a spus că fetița, care suferea de bronhopneumonie bilaterală, a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Județean, în urmă cu câteva zile. Deși medicii au încercat să o salveze, aceasta s-a stins din viață la câteva ore după internare, în Secția de Terapie Intensivă. „Fetița a ajuns în stare foarte gravă la spital. Suferea de bronhopneumonie bilaterală. A fost internată în Secția de Terapie Intensivă, unde a fost intubată, dar la câteva ore s-a prăpădit. Fetița suferea și de paralizie cerebrală și nici nu vedea”, ne-a declarat medicul George Munteanu.
   În ultima săptămână, numărul vrâncenilor care   s-au îmbolnăvit de viroze și pneumonii a crescut. Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vrancea, în săptămâna 29 octombrie-4 noiembrie, 849 de persoane au fost diagnosticate cu viroze respiratorii, 36 necesitând internarea în spital. De pneumonii s-au îmbolnăvit 295 de persoane, 98 fiind internate în spital. Cea mai afectată categorie de vârstă este cea a copiilor între 2 și 4 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?