Afluența celor 20.000 de vizitatori pe zi ar pune în pericol frescele din Capela Sixtină, capodoperă a lui Michelangelo.
Capela Sixtină este vizitată anual de cinci milioane de turiști, care admiră frescele reprezentându-i pe cei 12 apostoli și episoade din Geneză. Accesul în capelă, una din minunile palatului pontifical de la Vatican, ar putea fi însă restrâns pentru a proteja frescele vechi de 500 de ani de efectele afluxului mare de vizitatori. Frescele celebre în toată lumea, pictate de Michelangelo la începutul secolului al XVI-lea, ar puea fi victime ale propriului lor succes. Capela Sixtină este unul din cele mai vizitate locuri din lume, cu un aflux cotidian de 20.000 de persoane.
Opera lui Michelangelo a fost însă criticată în timpul vieții pictorului, care a fost acuzat de obscenitate pentru că a pictat nuduri.
Reprezentanții bisericii au ordonat, după moartea lui, ca pe părțile intime să fie pictate bucăți de stofă. În afara frescelor, realizate în patru ani de lucru frenetic de Michelangelo, Capela Sixtină este un loc simbolic, găzduind conclavul care se adună când trebuie desemnat un nou papă. Scriitorul și criticul literar Pietro Citati a publicat în septembrie un articol în Corriere della Sera, în care a criticat comportamentul mulțimii de turiști care vizitează zilnic acest loc sfânt. Criticul recomanda micșorarea de patru-cinci ori a numărului de turiști, pe care îi compara cu ‘o bandă de bețivi’, care intră zilnic în sala acoperită cu marmură policromă. Turiștii strică involuntar frescele cu respirația, transpirația, căldura corpurilor și praful de pe încălțăminte, arăta Citati.
Directorul muzeelor Vaticanului, Antonio Paolucci, a spus că nu intenționează să limiteze numărul vizitatorilor ‘pe termen scurt și mediu’, considerând în schimb că, pe termen lung, muzeele vor fi nevoite să facă acest lucru. ‘Elementele aduse de prezența oamenilor, cum ar fi praful, umiditatea corpurilor, bioxidul de carbon produs prin respirație, pot provoca, pe termen lung, pagube picturilor’, a declarat el.