Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Guvernul se va reuni într-o şedinţă specială, dedicată rectificării bugetare


   Guvernul urmează să se reunească vineri sau la începutul săptămânii viitoare într-o ședință extraordinară, în care se va discuta rectificarea bugetară, a declarat premierul Victor Ponta. Întrebat dacă Executivul va dezbate rectificarea bugetară într-o ședință specială, premierul a răspuns afirmativ. „În mod sigur da. Ori facem vineri ședința de guvern – dacă terminăm toate discuțiile cu partenerii noștri internaționali, pentru că orice rectificare o discutăm înainte cu FMI și Comisia Europeană. Dacă terminăm toate aceste discuții până vineri, facem ședința vineri. Dacă nu, la începutul săptămânii viitoare”, a afirmat Ponta.
   Premierul Victor Ponta a anunțat anterior că a discutat cu colegii din Uniunea Social Liberală principalele direcții de rectificare bugetară, care prevăd, între altele, un sprijin substanțial pentru agricultorii afectați de secetă. La rectificarea bugetară, a mai precizat șeful Executivului, vor fi alocați bani pentru achitarea tuturor datoriilor către însoțitorii persoanelor cu handicap, pentru plata arieratelor autorităților locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?