LUNI
Vremea se va încălzi în toate regiunile. Cerul va avea înnorări temporare și va ploua slab, pe arii restrânse în sudul țării și izolat în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 26 de grade, iar cele minime de la 5…6 grade în estul Transilvaniei până la 17…18 grade pe litoral. Dimineața, mai ales în zonele joase din sud și est se va forma ceață, pe arii restrânse.
La București, vremea se va încălzi. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă de 11…13 grade. Dimineața vor fi condiții de ceață.
MARÅ¢I
Vremea va continua să se încălzească în toate regiunile, devenind deosebit de caldă în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 29 de grade, iar cele minime între 7 și 17 grade, ușor mai ridicate pe litoral. În jumătatea de vest a țării cerul se va înnora treptat și mai ales seara și noaptea vor fi averse, intensificări temporare ale vântului și posibil descărcări electrice.
În restul teritoriului cerul va fi variabil spre mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat cu intensificări la munte. În zonele joase izolat vor fi condiții de ceață.