Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Alimentele de la UE, distribuite începând cu 1 octombrie


   Cei care știu că vor beneficia de aceste alimente deja sună la telefonul Cantinei de Ajutor Social pentru a se interesa de ele

   Distribuirea alimentelor care vin de la Uniunea Europeană a fost amânată pentru data de 1 octombrie. Motivul acestei amânări îl constituie faptul că acestea sosesc cu întârziere. Potrivit directorului Cantinei de Ajutor Social, deja o parte dintre produsele care vor fi împărțite au sosit, dar ceva mai târziu decât era programat. Produsele sunt aduse din Bulgaria, iar distribuirea lor probabil se va prelungi până la sfârșitul anului.
   Deja, persoanele care știu că pot beneficia de aceste ajutoare telefonează la Cantina de Ajutor Social pentru a se interesa când pot intra în posesia lor. „Astăzi (ieri-n.r) a sosit făina, avem și orezul și așteptăm bulionul. Pentru că aceste produse au venit greu am reprogramat distribuirea lor din data de 28 septembrie în data de 1 octombrie, începând cu ora 9.00”, ne-a declarat Angela Lungu, directorul Cantinei de Ajutor Social. Distribuirea lor se va face la fostul atelier al Liceului Agricol, situat pe strada Ana Ipătescu. Până acum au ajuns 22 tone de făină, aceeași cantitate de orez, iar astăzi este programat să ajungă și cele 8.700 kilograme de bulion. „Sunt produse pentru care nu s-a făcut încă contractul de achiziție cum ar fi mălaiul, zahărul, uleiul”, a precizat Angela Lungu.
   În municipiul Focșani vor beneficia de aceste ajutoare peste 6.000 de persoane: șomeri, persoane cu handicap, pensionari și beneficiari ai Legii 416. Fiecare persoană va primi 16 kilograme de făină, 1,2 kilograme de paste făinoase, 600 de grame de biscuiți, 7 kilograme de orez, 4 kilograme de zahăr, 7 litri de ulei, fasole – 1,2 kilograme, mazăre – 2 kilograme, roșii în bulion – 1,8 kilograme, bulion – 1,3 kilograme.  În total, pentru Focșani s-au repartizat peste o sută de mii de kilograme de făină, peste șapte mii de kilograme de paste făinoase, aproape patru mii de kilograme de biscuiți, peste 49 de mii de kilograme de orez, peste 25 de mii de kilograme de zahăr, peste 48 de mii de litri de ulei, fasole peste 10 mii de kilograme și mazăre peste 12 mii de kilograme. Pe lista de produse se mai află aproape 20 de mii de kilograme de roșii în bulion și bulion.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?