Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Pădurarul: lupul pus paznic la oi


   Pădurarul Marian Grigoraș a fost trimis în judecată, la Panciu, pentru tăierea mai multor arbori din pădurea aparținând Auricăi C. și a nepotului acesteia, din comuna Fitionești. În rechizitoriu se precizează că arborii erau de esențe diferite, respectiv fag și stejar.
   Păgubita a susținut în instanță că l-ar fi reclamat pe Grigoraș la Poliția din comună în decembrie 2011 dar, pentru că nu a primit niciun răspuns de la autorități, a formulat o a doua plângere în martie 2012. Ea a mai spus că, deși arborii fuseseră, anterior, marcați în condițiile legii, l-ar fi suprins pe pădurar în timp ce tăia o parte dintre arbori. Nepotul femeii a mai precizat că, în total, au fost doborâți 26 de arbori și că familia sa dorește să primească de la pădurar contravaloarea materialului lemnos.
   În replică, pădurarul a declarat că se consideră nevinovat. Marian Grigoraș a recunoscut că a tăiat 22 de arbori, marcați tot de el, dar despre care știa că se află pe suprafața lui Mihai M., care îi dovedise, cu acte, calitatea de proprietar al pădurii respective. „După ce am fost suprins în pădure de părțile vătămate, eu am luat legătura cu acesta, ca să rezolve problema delimitării suprafețelor, dar nu știu dacă a făcut acest lucru”, a declarat instanței Marian Grigoraș. El a adăugat că, din moment ce nu se consideră vinovat de comiterea vreunei ilegalități, nu este de acord nici cu pretențiile financiare ale păgubiților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?