Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

VIDEO şi GALERIE FOTO: Prima instalaţie fotovoltaică din Vrancea, inaugurată la Pufeşti


  

 

Instalația fotovoltaică din localitatea Pufești a fost inaugurată ieri la amiază de constructor, beneficiar și reprezentanți ai autorităților publice locale. Instalația are o putere de 1,5 MW și se întinde pe o suprafață de aproape 4 hectare.

   Prima instalație fotovoltaică din Vrancea a fost inaugurată ieri la Pufești. Aceasta a fost construită de Martifer Solar pentru Eurowind Energy, se întinde pe o suprafață de 40 de hectare și va produce energie suficientă pentru a alimenta aproximativ 1.000 de familii, economisind 1.029 tone de emisii de dioxid de carbon pe an. Instalația a fost finalizată la începutul lunii iulie și a fost conectată la rețeaua națională la începutul lui august. Cu toate că reprezentanții celor două companii s-au ferit să precizeze suma cheltuită pentru realizarea investiției de la Pufești, surse din partea partenerilor ne-au precizat că investiția se ridică la 2 milioane de euro.
   Curentul produs de instalație, aproximativ 7 MW pe zi, este vândut, prin contract, ENEL-ului, astfel că investiția va putea fi amortizată în circa 10 ani. Comuna Pufești a fost aleasă pentru această investiție întrucât într-un an de zile, 1.600 de ore este lumină. Primarul comunei, Maricel Nițu, a precizat că ar exista posibilitatea să racordeze pufeștenii la instalația fotovoltaică. „Implementarea acestui proiect este benefică pentru comunitatea noastră, datorită faptului că sunt investitori care vor plăti impozite și taxe și este o sursă de venit. Putea fi și mai bine, dacă ar fi fost terenul primăriei și ar fi fost concesionat. Terenul este cumpărat de la persoane fizice. Vom avea niște discuții și în condițiile în care vor fi posibilități, vom încerca să conectăm comuna. Dacă aveau terenul concesionat de la noi, am fi putut ca în schimbul concesionării să beneficiem de energie pentru iluminatul public, școli, instituții”, ne-a declarat primarul Maricel Nițu.
   Vicepreședintele Consiliului Județean, Dragoș Bîrlădeanu, a precizat că investitorii au întodeauna ușa deschisă. „Este o onoare și o noutate pentru noi ca această centrală fotovoltaică să fie aici. Îi felicit pe cei care au realizat acest proiect. Așteptăm alți investitori care să realizeze investiții similare sau chiar mai mari. Întodeauna dânșii au ușa deschisă a președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan, pentru orice fel de investiție. Noi suntem deschiși pentru investiții spre binele cetățenilor județului Vrancea”, a declarat Bîrlădeanu.

Investitorii promit că se vor întoarce în România

   În 2011, Martifer Solar și Eurowind Energy au semnat un contract de distribuție al componentelor MPrime pe piața daneză și pe cea a țărilor scandinave. Ca urmare a succesului proiectului de la Pufești, ambele vor extinde colaborarea de pe piața românească, unde intenționează să demareze și alte proiecte în curând, dar și pe alte piețe din Europa. Eurowind Energy A/S intenționează ca în următorii doi ani să investească între 5 și 15 milioane euro în proiecte similare în România, a declarat Jens Rasmussen, CEO Eurowind Energy A/S, la inaugurarea instalației fotovoltaice.   
   „Estimăm că ne vom recupera investiția de la Pufești în mai puțin de zece ani. Compania analizează și perspectiva realizării altor proiecte. Două dintre acestea vor fi finalizate pană la sfârșitul anului 2012, în Brașov și în Craiova. Apetitul pentru anul viitor este să instalăm o capacitate de 10 – 30 MW. Așteptăm avizele pentru cele două proiecte. Estimăm că investițiile noastre în România vor fi cuprinse între 5 și 15 milioane euro, în următorii doi ani”, a afirmat Jens Rasmussen.
   De asemenea, Pedro Pereira, directorul Martifer Solar pentru Europa, a arătat că aceasta a fost prima instalație construită în România. „În acest moment, piața românească devine una dintre cele mai active din sectorul instalațiilor fotovoltaice din Europa și sperăm că prezența noastră consolidată în România ne va asigura o poziție fruntașă în calitate de contractor EPC”, a declarat Pedro Pereira.
   Proiectul a fost dezvoltat pentru Eurowind Energy A/S de către filiala sa, Alpha Wind Renewables Romania SRL, cu sprijinul tehnic al Martifer Solar.  Martifer Solar este parte a grupului Martifer, un grup multinațional industrial, cu peste 3.000 de angajați, axat pe construcții metalice și energie solară. În 2011, veniturile din activitățile de bază ale grupului au atins 550 milioane euro. Până în prezent, Martifer Solar a participat la instalarea a peste 200 MW de energie solară fotovoltaică la nivel mondial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?