Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Deputatul Nica: „În România, cetăţenii sunt reduşi la tăcere“


   Deputatul PSD de Vrancea, Ciprian Nica, a declarat că într-o perioadă în care Europa și America strigă cu toată puterea că cetățeanul, drepturile și libertățile sale trebuie respectate, în România cetățenii sunt minimalizați, sunt reduși la tăcere tocmai de cei care clamează, la ei acasă, democrația. Nica a susținut că, din păcate, cei care pozează în democrați în UE și SUA pun „zero preț pe dorințele cetățenilor atunci când vor să își promoveze interesele în exterior”.
   Deputatul social democrate spune că pentru el este surprinzător cum state cu democrații consolidate, care au înțeles că dacă pun oamenii pe primul loc pot construi, cu succes, o societate mai bună, se comportă diferit cu state care ar trebui să fie partenere. Comisia Europeană, precizează Nica, a demarat și o procedură de consultare fără precedent în care, în perioada 9 mai 2012- 9 septembrie 2012, cetățenii europeni au ocazia să își exprime opinia în legătură cu drepturile lor de cetățeni europeni, susținând că „este o acțiune care arată cât de mult accent pune CE pe opiniile cetățenilor, pe drepturile și libertățile lor”. „În acest context, nu pot decât să mă întreb de ce drepturile românilor – în cazul de față dreptul de a alege –  nu sunt la fel de apreciate de către reprezentanții Comisiei Europene? Din păcate, evenimentele politice din ultimele luni arată că oficialii europeni au, mai degrabă, un limbaj dublu. Cel de la Bruxelles, în care vorbesc despre libertăți și drepturi, și cel cu care a fost tratată România căreia i s-a impus o decizie politică care nu este, nici pe departe, agreată de cetățeni. În concluzie, deși românii sunt cetățeni europeni, ei nu sunt tratați ca atare de către Comisia Europeană, iar acest lucru va avea ca efect pe termen lung, o atitudine anti-europeană”, a afirmat deputatul Ciprian Nica.
   Acesta a arătat că în preambulul Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene se stipulează că „Uniunea este întemeiată pe valorile indivizibile și universale ale demnității umane, libertății, egalității și solidarității; aceasta se întemeiază pe principiile democrației și statului de drept. Uniunea situează persoana în centrul acțiunii sale, instituind cetățenia Uniunii și creând un spațiu de libertate, securitate și justiție”, fapt pe care liderii Comisiei Europene nu l-au aplicat în cazul României și, din nefericire, în detrimentul valorilor democrației europene.
 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?