Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Tineri prinşi în timp ce abuzau sexual un minor, în plină stradă


   Un băiat de 16 ani a fost tâlhărit și violat de alți doi tineri, în noaptea de luni spre marți, în jurul orelor 1:40, în timp ce mergea pe o stradă din Focșani.
   P.I., care este originar din Mărășești, se deplasa pe strada Cuza Vodă din municipiu, când a fost acostat de două persoane necunoscute, care i-ar fi luat cei 8,5 lei pe care îi avea asupra sa și o pereche de pantofi sport. Băiatul mai susține că agresorii l-ar fi obligat apoi să întrețină raporturi sexuale, profitând că era întuneric și nu erau trecători prin  zonă.
   Strigătele disperate ale victimei, care se zbătea în mâinile agresorilor, au fost auzite de o patrulă a Poliție care întâmplător sau nu, trecea în acel moment prin zonă. Aceștia au acționat imediat pentru prinderea celor care fără nicio rușine au abuzat de adolescent chiar pe marginea străzii. A fost prins numai unul dintre băieți, dar se cunoaște și identitatea celuilalt. Astfel, în cursul zilei de ieri, polițiștii l-au săltat de la ferma din Gugești la care lucra ca zilier. „În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii i-au depistat pe N. Ionuț-Cristi, de 20 ani, și pe M. M. J., de 17 ani, ambii din comuna Ruginești, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului. În funcție de rezultatul acestora vor fi dispuse măsurile procedurale legale”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.
   Ionuț Cristi N., de 20 de ani și M.M J., de 17 ani, ambii originari din comuna Ruginești, au ajuns în fața anchetatorilor. Unele surse oficiale susțin că după mai multe ore de audieri, cei doi au recunoscut comiterea infracțiunilor. Ionuț Cristi N. a fost reținut pe bază de ordonanță de către procurori.
   Victima a fost dusă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” din Focșani chiar de către polițiștii care l-au găsit. Despre P.I. se cunoaște că face parte dintr-o familie dezorganizată și nu se cunosc motivele pentru care acesta se plimba în toiul nopții pe stradă.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a modului în care au fost comise faptele. Cu siguranță că victima nu va trece ușor peste această traumă. „Pentru reabilitarea psiho-emoțională a copilului, părinții și copilul se pot adresa Srviciului de Intervenție în Regim de Urgență din cadrul DGASPC”, ne-a declarat Daniela Nicolaș, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?