Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Peste 400 de copii au avut nevoie de intervenția Protecției Copilului


   În doar o jumătate de an, 435 de copii abuzați, neglijați, exploatați sau aflați în alte situații de risc au avut nevoie de ajutorul și intervenția specialiștilor Serviciului de Intervenție în Regim de Urgență. Aceștia fac apel la cetățenii județului, care sunt martorii unui abuz petrecut asupra vreunui copil sau cunosc astfel de situații, să sune, până nu e prea târziu, chiar și sub protecția anonimatului, la Telefonul Copilului – 0237. 893.

    Specialiștii Serviciului de Intervenție în regim de Urgență (SIRU) din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) au intervenit, în prima jumătate a acestui an, în 435 de cazuri, în care copii din județ se aflau în situații de risc. Fie că au fost abuzați sau neglijați, fie că au săvârșit fapte penale sau pur și simplu erau în pericol de abandon, pentru fiecare dintre aceștia s-a găsit soluția cea mai potrivită, astfel încât să fie scoși din situația de risc. 
Potrivit unui raport al SIRU, din cei 435 de copii, pentru 180 s-a reușit prevenirea separării de familiile lor, ca urmare a acordării de servicii primare și de specialitate de către specialiștii echipei mobile, în colaborare cu reprezentanții autorităților locale de la domiciliul lor. Alți 135 de copii au reprezentat cazuri de delincvență juvenilă și devianță comportamentală. Dintre aceștia, 41 au săvârșit o faptă penală, dar nu răspund penal, iar 94 reprezintă copii din stradă, precum și copii delincvenți. Cu toții au beneficiat, potrivit informațiilor furnizate de SIRU, de servicii de specialitate.  La toți aceștia se adaugă 13 copii care frecventează Centrul educațional de zi în vederera combaterii fenomenului exploatării copiilor prin muncă și abandonului școlar, iar pentru alți 19 copii care au ajuns, împreună cu mamele lor la Centrul Maternal, s-au acordat servicii primare și de specialitate ce au avut ca scop prevenirea separării de mamele lor.
    Totuși, din totalul acestor pui de om, pentru 45 a fost nevoie de acordarea de servicii de protecție specială, cazurile fiind deferite justiției. Pentru ei s-a impus plasamentul în regim de urgență, 30 fiind dați în grija asistenților maternali, iar 15  fiind ocrotiți în Adăpostul Temporar pentru copilul abuzat. „Soluționarea de către instanța de judecată a celor 45 de cauze care au fost evaluate detaliat de specialiștii SIRU a constat în: 35 cazuri plasament la asistent maternal profesionist și zece cazuri, plasament la centru de tip familial/rezidențial”, se precizează în raportul SIRU. „Prevenirea separării copilului de familie s-a realizat prin acordarea de servicii sociale primare și specializate de identificare, evaluare inițială, consiliere, suport și sprijin asistențial. Prin acestea se urmărește consolidarea relațiilor cu familia naturală, întărirea legăturii interpersonale între membri familiei naturale și lărgite, în vederea reintegrării în condiții sigure și favorabile dezvoltării copilului, integrare socială și profesională”, a precizat Anca Candrea, șefa SIRU.

          Semnalează abuzul asupra copilului la 0237.983!

    De menționat că Serviciul de Intervenție în Regim de Urgență acordă servicii sociale primare și de specialitate acreditate, în cadrul următoarelor structuri: Biroul Echipa Mobilă – Telefonul Copilului (0237.983), care ia măsuri de urgență pentru copiii fără adăpost, victime ale traficului de persoane, violenței în familie precum și pentru orice copil aflat în dificultate; Adăpostul Temporar pentru Copilul Abuzat, Neglijat, Exploatat și Supus Traficului și Migrației, ce are ca și compartimente Centrul Maternal (care acordă asistență și suport pentru cuplul mamă- copil) și Centrul Educațional de Zi (care acordă asistență copilului abuzat, neglijat, exploatat).
Tot în cadrul SIRU mai funcționează și Adăpostul Temporar pentru Copilul  Delincvent și din Stradă, compartiment care acordă asistență și suport pentru copilul delincvent și din stradă.  „Obiectivul general al SIRU este menținerea/reintegrarea copilul în familie, iar în situația în care contravine interesului superior al copilului se procedează la identificarea de măsuri de protecție alternativă sau specială”, a declarat Anca Candrea.
    Numărul mare al copiilor care au avut nevoie de intervenția specialiștilor SIRU în doar o jumătate de an este îngrijorător, cu atât mai mult cu cât este de presupus că în județ mai sunt o mulțime de micuți abuzați sau neglijați, despre a cărei situație nu a semnalat nimeni. Specialiștii Protecției Copilului răspund la orice apel venit din județ, deplasându-se la fiecare caz sesizat. Ei atenționează oamenii din comunitățile vrâncene că numai cu un simplu apel la telefonul Copilului – 0237.983 – pot salva chiar și viața unui pui de om chinuit. 
   Oricine are cunoștință de vreun copilaș bătut, batjocorit, nehrănit, neîmbrăcat, nespălat, bolnav și neîngrijit, pus la muncă în loc să fie trimis la școală, etc., poate suna la numărul de telefon amintit și semnala cazul, chiar și sub protecția anonimatului. Cu un simplu apel, orice om cu conștiință poate face ca intervenția specialiștilor SIRU să nu vină… prea târziu.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?