Tânărul arestat în urmă cu aproape două săptămâni, după ce a fost acuzat de trafic de droguri, nu va scăpa de arest. Judecătorii Curții de Apel Galați au respins recursul formulat de Valentin Octavian P. la arestarea preventivă, astfel că rămâne valabilă hotărârea magistraților Tribunalului Vrancea în ceea ce-l privește pe tânăr. Acesta a fost reținut la data de 3 august după ce a primit prin intermediul unei firme de transport, din Italia, 50 de grame de hașiș.
Potrivit anchetatorilor, tânărul ar fi căutat și clienți pentru cantitatea de drog, fără să știe că anchetatorii sunt pe urmele lui. Fără să se aștepte, bărbatul s-a trezit cu polițiștii la ușă, el nemai-având timp să ascundă marfa. Drogurile i-au fost luate, iar el, împreună cu prietena sa și cu alte două persoane au ajuns la sediul Parchetului pentru audieri. Oamenii legii ne-au spus că cel care comercializează drogurile era de multă vreme în atenția lor. De asemenea, aceștia au adăugat că persoana care i-a trimis coletul cu drogurile ar fi tot un focșănean.