Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Sharon Stone a avut nevoie de îngrijiri medicale în prima zi de filmare la Bucureşti


   Sharon Stone, aflată în România pentru a filma lungmetrajul „What About Love”, în care joacă alături de Andy Garcia, a avut nevoie de îngrijiri medicale în prima zi petrecută pe platourile de la Snagov, diva americană fiind înțepată de o albină. Săptămâna aceasta, Sharon Stone și Andy Garcia au început filmările la Snagov pentru pelicula „What About Love”, regizată de regizorul Klaus Menzel.
În prima zi de filmare, cei doi actori au sosit la Snagov la ora 06.00 dimineața, iar după probele de costume și machiaj, au luat micul dejun: biscuiți, cafea, ananas și banane, informează stirileprotv.ro.
La ora zece fix s-a dat startul pentru filmări și, timp de mai bine de trei ore, actorii au repetat câteva scene. Pentru filmări, Sharon Stone a purtat un costum alb, foarte elegant, iar Andy Garcia, care interpretează rolul unui senator, era îmbrăcat într-un costum negru.
   Scena s-a filmat la o masă, timp în care starul filmului „Instinct primar/ Basic Instinct” a trebuit să fumeze și să bea vin roșu, având în vedere că, în film, personajul său are probleme legate de consumul de alcool. În pauzele de la filmări, Garcia s-a plimbat pe ponton fumând trabuc, iar Stone a rămas la aceeași masă și, din când în când, echipa îi refăcea machiajul.
   În scenariu a apărut însă un element neprevăzut, o albină care a înțepat-o, se pare, pe eroina principală, Sharon Stone. Echipa de filmare a luat astfel o pauză, întrucât actrița a avut nevoie de intervenția unui medic. De pe mal, câțiva bucureșteni veniți la iarbă verde urmăreau pas cu pas filmările.
   Sharon Stone, al cărei onorariu pentru acest film se ridică la opt milioane de euro, a venit în România împreună cu cei trei copii ai săi, dar și cu iubitul ei, modelul argentinian Martin Mica, în vârstă de 27 de ani, și cu două bone. Actrița locuiește cu familia sa într-o vilă din Pipera.
   Celălalt star din distribuția filmului „What About Love”, Andy Garcia, a preferat să fie cazat într-un hotel de 5 stele. El se află pentru a doua oară în România, după filmările din 2004 pentru „Modigliani”, o producție MediaPro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?