Ediția: Miercuri 25 Iunie 2025 Nr. 6906

Stoc de manuale şcolare


   Editurile au livrat aproape toate manualele necesare începerii în bune condiții a anului școlar 2012 – 2013. Directorii unităților de învățământ sunt așteptați pentru a le prelua, având în vedere că depozitul Inspectoratului Åžcolar este supraaglomerat, iar în scurt timp, ultimele transporturi de manuale urmează să sosească.
   Anul acesta, inclusiv elevii romi vor beneficia de manuale noi. „Toate editurile au adus o parte importantă din numărul total de manuale. Urmează ca până la finalul lunii să fie aduse toate manualele. Directorii sunt așteptați să preia manualele”, a spus Maricica Gheorghiță, administrator în cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea.
   Potrivit oficialilor Inspectoratului Åžcolar, pentru anul școlar viitor a fost alocată suma de 297.350 lei, TVA inclus, pentru achiziționarea celor aproximativ 90 de mii de manuale școlare necesare. Acestea sunt cumpărate de la 24 de edituri.
   În ceea ce privește rechizitele școlare, licitația deja a avut loc urmând ca peste puțin timp pachetele cu rechizite să ajungă la unitățile școlare pentru a fi distribuite elevilor cu posibilități materiale modeste la începutul anului școlar. La fel ca și în anii precedenți, rechizitele vor fi livrate direct unităților școlare, nu Inspectoratului Åžcolar.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?