Ediția: Vineri 8 noiembrie 2024 Nr. 6754
Ediția: Vineri 8 noiembrie 2024 Nr. 6754

Apa şi sucurile, la control


   Reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) desfășoară o campanie de verificare a agenților economici care comercializează apă și băuturi nealcoolice. Potrivit comisarului șef al instituției, Dumitru Dilă, vor fi controlate, în special, condițiile de depozitare ale acestora și modul de etichetare.
   Campania a început în data de 22 iulie și se va finaliza pe 3 august. „Noi am avut un program de consiliere gratuită a acestor agenți conomici, în ceea ce privește modul de păstrare și comercializare a acestor produse.Verificăm acum dacă informarea pe care am făcut-o a dat rezultate și dacă aceștia respectă legislația în vigoare”, ne-a declarat Dumitru Dilă.
   Acțiunea de verificare a demarat la cererea reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor după ce, în repetate rânduri, comisarii au constatat că aceste produse sunt depozitate la temperaturi foarte ridicate și devin periculoase pentru sănătatea consumatorilor.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?