Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

VIDEO: TRAFICANŢI de maşini de lux, SĂLTAŢI de poliţişti şi procurori


  

 

   Două persoane din Vrancea, respectiv Aurel Nicolae Rusu și Cătălin Zamfiroiu au ajuns ieri, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru audieri. Cei doi vrânceni sunt suspectați că ar face parte dintr-o grupare care se ocupa cu deturnarea unor autovehicule din Ungaria pe care, ulterior, le traficau pe teritoriul României și în Republica Moldova, în scopul comercializării de bună credință. Potrivit unor surse, acum aproximativ două săptămâni, polițiștii vrânceni au indisponibilizat patru autoturisme, respectiv un Seat, un Renault, un Opel Zafira și un Nissan Navara. Ieri dimineață, au fost efectuate 23 de percheziții la locuințele mai multor suspecți, dintre care două în Vrancea.

   Polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Harghita, Bacău, Covasna și Vrancea, au efectuat 23 de percheziții la locuințele mai multor suspecți de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, tăinuire, fals material în înscrisuri sub semnătură privată și favorizarea infractorului. Două dintre acestea au fost în Vrancea.
   În urmă cu două săptămâni, polițiștii au indisponibilizat patru autoturisme din Vrancea, respectiv un Opel, un Seat, un Renault și un Nissan Navara.
   Anchetatorii spun că au documentat și probat activitatea infracțională a unei grupări care se ocupa cu deturnarea unor autovehicule din Ungaria și ulterior traficarea acestora pe teritoriul României sau Republicii Moldova, în scopul comercializării către persoane de bună credință. „Astfel, în urma activităților desfășurate, polițiștii din cadrul IGPR – Direcția de Investigații Criminale au identificat, în cursul lunilor mai – iunie a.c., în posesia suspecților, 15 astfel de autoturisme, ce fac obiectul a tot atâtea dosare penale aflate în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică. La data de 12 iulie a.c., cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Harghita, Bacău, Covasna și Vrancea, beneficiind de suportul operațional al D.O.S. și S.I.A.S., ofițerii Direcției de Investigații Criminale efectuează 23 percheziții domiciliare, la adresele suspecților, pe raza județelor Harghita, Bacău, Covasna și Vrancea, pentru punerea în aplicare a 15 mandate de aducere, emise de procurori pe numele suspecților”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției Române.

Procurorii au dispus începerea urmăririi penale

   Anchetatorii mai precizează că împotriva unora  dintre suspecți s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune, tăinuire, fals material în înscrisuri sub semnătură privată, favorizare a infractorului, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. „În fapt, din investigațiile efectuate a reieșit că, prin intermediul unor legături infracționale din Ungaria, membri ai grupării cumpărau în schimbul unor sume modice autovehicule achiziționate de persoane fizice sau juridice maghiare în sistem leasing sau în baza unor credite bancare, pe care le transportau în România unde le indigenizau și le ofereau spre vânzare unor persoane de bună credință la prețuri inferioare celor vehiculate pe piața de profil”, adaugă polițiștii.
   Transportul autovehiculelor din Ungaria în România se realiza atât de către cetățenii maghiari, cât și prin intermediul unor „cărăuși” care erau dispuși ca în schimbul unor sume de bani să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun în Ungaria, să preia autoturismele și să le transporte în România în locuri prestabilite.
   În cazul în care nu se reușea comercializarea autoturismelor în România, acestea erau transportate în Republica Moldova unde erau comercializate prin intermediul unor cetățeni moldoveni.
   În ambele situații, autoturismele erau reclamate ca sustrase de pe teritoriul Ungariei de proprietarii de drept după neplata unui anumit număr de rate, în funcție de prevederile contractelor de leasing sau împrumut, perioadă în care acestea erau comercializate în România sau Republica Moldova.

Falsificarea documentelor de proveniență

   Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție spun că „au fost identificați, până la acest moment al urmăririi penale, învinuiții Laszlo Jozsef, Boldizsar-Matyus Bela, Barabaș Robert, Barna Cătălin-Vasile, Pal Deneș, Ciorbă Szilveszter, Denes Gabor, Gido Zoltan, Kadar Levente, Ignat Marian,  Bertea Cătălin, Rusu Aurel Nicolae și Zamfiroiu Cătălin, care, prin intermediul unor legături infracționale din Ungaria, se ocupau de furtul, achiziționarea și ulterior, comercializarea unor autoturisme de lux. Potrivit probatoriului administrat până în acest moment al urmăririi penale, învinuiții Laszlo Jozsef, Barabas Robert și Boldizsar-Matyus Bela cumpărau, în schimbul unor sume modice, autovehicule achiziționate de persoane fizice sau juridice maghiare în sistem leasing sau în baza unor credite bancare, pe care le transportau în România și le ofereau spre vânzare unor persoane de bună credință la prețuri inferioare celor vehiculate pe piața de profil”.
   Anchetatorii mai spun că învinuiții se ocupau și cu falsificarea documentelor de proveniență ale vehiculelor ori ale altor autovehicule furate și aflate deja în România, atât rolul acestora, dar și al celorlalți învinuiți fiind bine stabilite.
   În plus, unul dintre învinuiți deține un atelier auto unde întocmește dubluri la cheile de contact ale autoturismelor deturnate, astfel încât cheile originale să fie returnate autorilor de infracțiuni de furt din străinătate. În cazul în care autovehiculele nu mai puteau fi comercializate întrucât figurau date în urmărire internațională, acestea erau valorificate prin intermediul unuia dintre învinuiți, acesta deținând o societate comercială ce are ca obiect de activitate „comerț cu amănuntul piese și accesorii pentru autovehicule”.
   După audieri, procurorii vor stabili și măsurile care vor fi luate împotriva învinuiților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?