Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Consilerii locali, bătuţi de ziarişti


   Încheierea momentelor sportive ale Zilelor Municipiului Focșani a fost făcută de un atractiv cuplaj fotbalistic. Echipa de fotbal a jurnaliștilor vrânceni a câștigat cu scorul de 7-4 (6-0) partida amicală disputată împotriva formației consilierilor locali. Meciul demonstrativ s-a desfășurat cu ocazia turneului „Football Street”, pe terenul sintetic de lângă Cinema Balada.
   Consilierii s-au bazat în teren pe Dragoș Horhocea în poartă, iar printre jucătorii de câmp s-au numărat Enache Pătrașcu și viceprimarul Tudorel Trofin. În al doilea meci, antrenorii de la clubul CSM Focșani (Orlando Åžerbănică, Mircea Lazăr, Ionel Cristinel) s-au duelat cu fostele glorii ale fotbalului vrâncean, în echipă evoluând printre alții Ionică Serea, Vasile Burgă, Ion Paraschiv și Petrică Ioan.
Pe fondul unei pregătiri fizice superioare, antrenorii s-au impus în final cu 9-6, după ce la un moment dat scorul a fost egal, 6-6.

United a câștigat turneul la grupa 2002

    Primarul municipiului Focșani, Decebal Bacinschi a avut o idee: de zilele Focșaniului, să fie organizată o competiție de fotbal de stradă pentru copiii cu vârste între 7 și 11 ani. Au susținut-o Asociația Județeană de Fotbal, CSM Focșani – copii și juniori, câțiva sponsori care au contribuit cu materiale și fonduri și a ieșit o frumusețe de teren făcută cadou copiilor care vor să joace fotbal în mijlocul orașului.
   Finalele, disputate duminică seara, au adunat în jurul terenului o sumedenie de părinți, bunici, consilieri locali, dar și iubitori ai fenomenului sportiv, care s-au delectat preț de câteva zeci de minute cu un spectacol agreabil. La categoria de vârstă 2002, întrecerea a fost câștigată de echipa United, alcătuită în mare parte din juniori ai clubului CSM. În finala competiției, United s-a impus în fața Câinilor Negri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?