Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Judecătorii intră în vacanţă


   Începând de luni, judecătorii vrânceni vor intra oficial în vacanță. Chiar dacă potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, în perioada 1 iulie – 31 august instanțele se află în vacanță judecătorească, magistrații vor judeca dosarele care necesită o soluționare urgentă. „În acest interval activitatea de judecată a Tribunalului Vrancea va fi restrânsă, urmând a fi soluționate doar cauzele pentru care legea prevede soluționarea de urgențã și cu celeritate, precum și cele în care s-a încheiat un acord de mediere, indiferent de obiectul judecãții. Totodată, anunțăm că programul de lucru cu publicul al compartimentelor de Arhivă și Registratură ale acestei instanțe va fi zilnic, între orele 10,00 – 12,00. În intervalul orar menționat pot fi depuse cereri de chemare în judecată având orice obiect, urmând să primească termene în funcție de caracterul lor urgent sau nu. Pe perioada vacanței judecătorești programul serviciului de apostilă va fi zilnic, între orele 09.00 – 11.00”, se arată într-un comunicat al Tribunalului Vrancea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?