Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

GALERIE FOTO: Probe de urină şi de sânge, recoltate de la motociclistul oprit cu focuri de armă


   Motociclistului care, joi seara, a fugit de polițistul ce încerca să-l testeze pentru a constata dacă consumase băuturi alcoolice, omul legii fiind nevoit să tragă cu arma pentru a-l opri, i-au fost recoltate probe de sânge și de urină. Oamenii legii vor să afle alcoolemia, dar și dacă tânărul consumase substanțe interzise.   
   Potrivit oamenilor legii, la ora 21.35, agentul șef adjunct Cristinel Vîntdevară,  din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Focșani, în timp ce efectua serviciul pe strada Cuza Vodă, a observat un motociclist care avea un comportament  neadecvat. Polițistul a plecat în urmărirea motociclistului pe strada Mihai Eminescu, folosind semnalele luminoase și acustice. A reușit să-l oprească pe strada Dobrogeanu Gherea.
   Polițistul i-a cerut motociclistului documentele, dar acesta nu le avea la el. Prin urmare, omul legii a apelat la ajutorul colegilor, prin intermediul stației de lucru, stabilindu-se că bărbatul se numește Săvel M., are 27 de ani și este din Focșani.
   După ce a fost imobilizat, motociclistul a fost transportat la Spitalul Militar, unde i s-au recoltat atât probe de sânge cât și de urină, pentru a se stabili dacă nu cumva tânărul consumase și ceva substanțe interzise. „Întrucît tânărul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să se supună testului cu aparatul alcooltest, însă acesta a evitat, luând-o la fugă pe strada Peneș Curcanul, apoi prin parcările din spatele blocurilor. Agentul de poliție a plecat imediat în urmărirea tânărului, iar după somațiile legale verbale a executat 3 focuri de avertisment în plan vertical, cu armamentul din dotare. Pe strada Greva de la Grivița, Săvel M. a fost interceptat de o patrulă de ordine publică, care a pornit în urmărirea suspectului. Astfel, agentul de ordine pu-blică, după folosirea somațiilor legale verbale, a executat un foc de armă în plan vertical cu armamentul din dotare, suspectul culcându-se la pământ. S-a procedat apoi la imobilizarea acestuia, iar la testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 0,36 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Motociclistul a fost dus la Spitalul Militar din Focșani, unde i s-au recoltat probe biologice, respectiv sânge și urină, în vederea stabilirii alcoolemiei și a consumului de substanțe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora”, a precizat inspectorul Cătălina Murariu, de la biroul de presă al IPJ. Polițiștii au întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru a fi luate măsurile care se impun în astfel de situații.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?