Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Comisie pentru verificarea înaintării în grad a cadrelor în rezervă


   Ministrul Apărării, Corneliu Dobrițoiu, a instituit prin ordin, vineri, o comisie pentru verificarea modului de înaintare în grad, în perioada 2010-2012, a cadrelor militare în rezervă, informează MApN, precizând că, la finalul analizei, Comisia va propune ministrului măsurile în consecință. 
Instituția precizează că în documentele militare de evidență nu se înscriu date referitoare la apartenența sau activitatea politică a rezerviștilor.
   Surse guvernamentale au declarat că vor fi supuse verificării 2700 de persoane.
De altfel, Dobrițoiu a anunțat încă de joi, la Galați, că Ministerul Apărării Naționale va organiza o comisie care va analiza modul în care fosta conducere a instituției a acordat gradele militare, cele acordate pe nedrept urmând să fie retrase. Potrivit lui Dobrițoiu, chiar dacă aceste grade au fost acordate unor cadre în rezervă, ele nu sunt mai puțin importante, iar avansarea de la soldat sau absolvent la gradul de colonel este una jignitoare pentru armată.
   Antena 3 a prezentat recent o listă cu numele a 66 de persoane publice – politicieni și jurnaliști – care ar fi fost înaintate în grad în mod excepțional de fostul ministru al Apărării Gabriel Oprea. Printre numele din listă se află pedeliștii Sorin Blejnar, Gheorghe Falcă, Robert Turcescu, Cezar Preda, Mihai Răzvan Ungureanu, Alexandru Lăzescu, Gheorghe Åžtefan, Liviu Negoiță, Ioan Botiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?