Mi-am zis în sinea mea că anul acesta nu voi scrie niciun cuvânt care să aibă atingere cu campania electorală sau cu oamenii antrenați în această „bătălie”, uneori dreaptă, de cele mai multe ori nedreaptă. Am hotărât acest lucru deoarece atunci când mi-am spus părerea, chiar și în discuții private, am fost catalogat altfel decât ceea ce sunt sau aș vrea să fiu.
Cu toate acestea, zilele trecute am fost nevoit să abdic de la această hotărâre, cel puțin temporar, și să aștern pe hârtie câteva gânduri.
Motivul l-a constituit faptul că negrileștenii mei au reușit să încheie una dintre cele mai importante lucrări pe care și le-au propus – finalizarea aducțiunii de apă potabilă. Veți spune, „mare scofală”, au mai făcut-o și alții, da, dar această lucrare este făcută pentru totdeauna. Odată încheiată, aducțiunea de apă nu va mai necesita decât mici lucrări de supraveghere și de întreținere, pentru că se va asigura alimentarea cu apă potabilă, prin cădere de la o altitudine mai mare față de sat de peste 100 metri, iar izvoarele captate pot alimenta o localitate de peste 5000 de locuitori.
Apa se aduce de la o distanță de 6,5 km, din creierii munților, din apropierea Roșchilei lui Åžtefăniță Lechea, iar lucrarea a costat peste 12 miliarde lei vechi.
Veți spune și voi spune și eu că meritul este al negrileștenilor, dar să nu uităm un lucru: „Cum e popa și poporul…”, iar „popa” negrileștenilor este, de câțiva ani, profesorul Ion Văsuianu – omul care și-a pus amprenta, la propriu și la figurat, pe viața și istoria recentă a satului.
Om al satului, Nicu Văsuianu, cum îi spun prietenii și neprietenii, a făcut studii de matematică și s-a întors în sat ca dascăl, de unde n-a mai plecat, deși a avut oferte în acest sens. A păstorit Åžcoala Negrilești peste un sfert de veac, încât oamenii și copiii îl știau mai mult de „dom’ derector”, decât ,,dom’ profesor”.
După 1989, împreună cu un grup de intelectuali și săteni din sat, a fost în fruntea celor care au solicitat reînființarea comunei cu vechime de aproape 400 de ani, dar desființată abuziv în 1968, doar pentru că nu era „la șosea”.
Din anul 2003 de la reînființarea comunei a fost ales primar, calitate în care a avut de învins multe greutăți: inerția celor care chiar nu voiau reînființare, pentru că nu voiau să aibă „miliție” în sat, crezând că sunt mai „liberi”; crearea infrastructurii administrative: primărie, post de poliție, cămin cultural, bibliotecă etc. Totul a fost ca la întemeierea unei familii noi.
În continuare, au urmat realizările de mai mare amploare: construcția dispensarului medical, reconstrucția școlii, aflată în curs; asfaltarea a peste 3 km de drum care asigură accesul la drumul național Focșani-Tg. Secuiesc, construirea mai multor poduri și podețe pentru accesul la proprietățile sătenilor și, în sfârșit, finalizarea acestei aducțiuni de apă, realizare, cu adevărat istorică, pe nepoții Vrâncioaiei, locuitori ai Negrileștiului.
Aceste „exerciții de adu-cere aminte” sunt mai mult pentru cei dinafara localității, sunt o pildă pentru alți oameni politici, pentru alți „uninominali” în parohiile cărora nu mai contenesc scandalurile și acuzele, iar în preajma alegerilor se ascut săbiile și se promite marea cu sarea.
Eu cred că aceste lucruri ar trebui să le cântărim și să le apreciem atunci când punem apostila pe numele celui căruia îi încredințăm destinul comunității în care ne aflăm.
Fără să le spun cu cine să meargă, cred cu toată convingerea că negrileștenii știu cine le vrea binele și pe cine să pună la muncă, mai ales că în viitorul imediat trebuie să-și reconstruiască localul primăriei, distrus de un incendiu năprasnic; să facă drumul de legătură cu Soveja și să achiziționeze casa unde s-a născut poetul Dumitru Pricop, pentru a face Casă memo-rială și Muzeu al satului.
Cu speranță și încredere!
Costică NEAGU
