Ediția: Marți 8 Iulie 2025 Nr. 6915

La Mărăşeşti va fi construit cel mai mare parc eolian din Vrancea


   Primarul din Mărășești, Constantin Vlase, îi lasă viitorului primar o moștenire de milioane de euro: cel mai mare parc eolian din Vrancea. Edilul a semnat, pe 31 mai, autorizația de construcție pentru un parc eolian, care are o putere de 84 MW, respectiv 28 turbine a câte 3MW. Obținerea a tot ce înseamnă avize, de la tot felul de instituții ale statului, a fost cel mai lung drum al investitorului, Mărășești Wind. „De acum încep celelalte etape. Probabil vor fi efectuate drumuri de acces la turbine, fundații, postul de transformare. Mă bucur că am reușit să le impun celor care fac investiția să lucreze cu firme de la noi, din județ, și să nu vină cu firme din alte județe. Avem și noi firme care fac betoane, care fac drumuri, fundații. Vor găsi și forță de muncă pregătită”, a afirmat primarul Constantin Vlase.
   Edilul a precizat că afacerea este profitabilă pentru orașul Mărășești, care obține venituri suplimentare fără să facă nimic. Astfel, primăria orașului Mărășești încasează câte 100 mii euro în urma concesionării celor 430 hectare de teren pe care vor fi amplasate turbinele. Tot primăria va încasa și impozitul pe acest teren, ceea ce înainte nu era posibil. Nu în ultimul rând, terenul va putea fi folosit în conti-nuare pentru pășunatul animalelor.
   O altă sursă de venit a fost trecută în contract de primarul Vlase. „La punerea în funcțiune, investitorul va plăti contravaloarea a 1% din producția de energie vândută, calculată la prețul pieței”, a explicat acesta.
   Edilul a precizat că proiectul nu ar fi putut fi demarat fără sprijinul acordat de către președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan. „Este realizarea vieții mele, ca primar. Acesta este copilul meu. E o realizare deosebită pentru oraș, pentru județul Vrancea. Însă investiția nu putea fi realizată dacă nu aveam sprijinul președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan. Dacă nu era spriji-nul lui Marian Oprișan, nu reușeam să ne încadrăm în timp. Îi mulțumesc în mod deosebit domnului președinte pentru acest ajutor”, a afirmat primarul Constantin Vlase.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?