Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

GALERIE FOTO: Modernizarea infrastructurii, prioritate pentru primarul Costel Necula


   Îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor și modernizarea infrastructurii locale reprezintă principalele preocupări ale primarului comunei Măicănești, Costel Necula. „Am beneficiat de sprijinul președintelui Marian Oprișan la toate proiectele pe care le-am realizat sau care sunt în curs de finalizare”, a precizat primarul Costel Necula. Acesta a susținut că, din cauza guvernelor pedeliste care au refuzat sistematic să aloce bani prin programele guvernamentale, sistemul de alimentare cu apă din Slobozia Botești, sistemul de canalizare și stația de epurare a comunei nu au fost finalizate.

   Balastarea drumurilor, reabilitarea căminelor culturale, modernizarea drumurilor județene ce traversează comuna sunt principalele proiecte ale primarului comunei Măicănești, Costel Necula. „Am reușit ca din fonduri proprii să renovăm căminele culturale din satele Slobozia Botești și Stupina și am efectuat reparații la căminul cultural din satul Rîmniceni. Totodată, am reușit să extindem rețelele electrice în satele Tătaru și Rîmniceni la locuințele nou construite și să modernizăm  rețelele electrice în satele Măicănești, Belciugele și Tătaru”, a declarat primarul Costel Necula.
   Balastarea anuală a drumurilor comunale a fost o altă prioritate a primarului Costel Necula. În fiecare primăvară, Primăria Măicănești a balastat toate drumurile comunale. Chiar ieri, primarul Costel Necula superviza acțiunea de balastare a drumurilor comunale din satul Stupina.
   Primarul Costel Necula a ținut să precizeze că nu se pune problema ca acțiunea să fie catalogată ca fiind una electorală deoarece este vorba de o operațiune care are loc în fiecare primăvară. „Acțiunea de balastare a drumurilor comunale o facem în fiecare primăvară. Acest lucru este știut de către toți oamenii din localitate, iar dacă vor exista cârcotași care vor susține că este o acțiune electorală, locuitorii comunei sunt cei care știu cel mai bine că este vorba de o acțiune a Primăriei Măicănești și nu o acțiune electorală”, a precizat primarul Costel Necula.

Drum județean modernizat la standarde europene

   Un alt proiect care a dus la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitorii din comuna Măicănești este asfaltarea drumului județean Satu Nou-Rîmniceni-Tătăranu. Primarul Costel Necula a precizat că acest lucru a fost posibil cu sprijinul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, instituție care are în administrare acest drum, și care a înțeles care sunt problemele oamenilor din aceste zone. „Trebuie știut că acest drum  a fost realizat ca urmare a demersurilor făcute de Consiliul Județean și de președintele Marian Oprișan, deoarece, din punct de vedere instituțional, este singura instituție care se putea ocupa de accest drum. Cu toții știm că moderrnizarea acestui drum vine în sprijinul locuitorilor comunei Măicănești, a celor din comunele limitrofe și a tuturor cetățenilor care tranzitează această zonă”, a afirmat primarul Costel Necula.
   
Centrul Åžcolar Măicănești, modernizat de Consiliul Județean

   Un alt proiect derulat de administrația județeană pe raza comunei Măicănești este cel de modernizare a Centrului Åžcolar pentru Educație Incluzivă Măicănești. Centrul a fost complet modernizat la standarde europene și dotat cu aparatura necesară asigurării unui proces instructiv-educativ adaptat cerințelor specifice ale copiilor cu dizabilități psihice. Valoarea totală a proiectului este de 3 milioane de lei. Proiectul de modernizare a Centrului Åžcolar pentru Educație Incluzivă Măicănești a fost finanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Lucrările au constat în reabilitarea a două corpuri de școală, a cantinei în care iau masa copiii asistați, dar și construirea unui beci și a unei centrale termice foarte moderne care asigură un confort termic ridicat.
   De reținut că fiecare corp de școală, dar și cantina, beneficiază de grupuri sanitare moderne complet utilate și dotate. De asemenea, în același corp de clădire cu cantina va funcționa și spălătoria, care a fost realizată în așa fel încât să fie respectate fluxurile impuse de lege. „Este o investiție foarte importantă pentru comunitatea locală. Această investiție a fost posibilă cu aportul Consiliului Județean și al președintelui Marian Oprișan, care demonstrează încă o dată că este aproape de comunitățile locale și nevoile lor. Sunt lucrări de calitate executate în timp record, care vor îmbunătăți condițiile copiilor care învață și locuiesc aici”, a precizat primarul comunei Măicănești, Costel Necula. Acesta spune că nu ar fi reușit să ducă la bun sfârșit proiectele de dezvoltare locală fără sprijinul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

Proiectele de dezvoltare locală, blocate de guvernele PDL

   Costel Necula a susținut că, din cauza guvernelor pedeliste care au refuzat sistematic să aloce bani prin programele guvernamentale, sistemul de alimentare cu apă din Slobozia Botești și sistemul de canalizare și stația de epurare a comunei nu au fost finalizate. „Primăria Măicănești are în derulare două proiecte finanțate prin programe guvernamentale și care nu au fost finalizate, deoarece guvernele pedeliste au refuzat să aloce banii necesari acestor investiții. Așa se face că, în acest moment, proiectul privind construirea unei stații de epurare, rețele colectoare și canalizare în satul Măicănești a fost realizat în proporție de 40 %, iar sistemul de alimentare cu apă în satele Slobozia Botești și Satul Nou au fost realizate în proporție de 70 %. Aceste stagnări se datorează exclusiv faptului că guvernele Boc și Ungureanu au alocat bani de la bugetul de stat strict pe criterii politice, numai în localitățile conduse de primari PDL. Sperăm ca odată cu instalarea Guvernului Victor Ponta, care a promis că alocațiile bugetare se vor face în funcție de necesități și nu pe criterii politice, dar și cu sprijinul președintelui Marian Oprișan, să finalizăm aceste investiții”, a afirmat primarul Costel Necula.

Alimentarea cu apă și canalizarea, prioritare pentru mandatul viitor

   Edilul șef  din Măicănești a precizat că pentru mandatul viitor, prioritare sunt proiectele de alimentare cu apă și canalizare, dar și cele care vizează modernizarea infrastructurii locale sau îmbunătățirea condițiilor de trai. „Prioritare pentru mandatul 2012-2016 sunt finalizarea lucrărilor și darea în exploatare a stației de epurare și a canalizării în satul Măicănești și a sistemului de alimentare cu apă în satele Slobozia Botești și Satul Nou. Totodată, vom moderniza piața din satul Măicănești, vom achiziționa un buldoexcavator necesar în caz de situații de urgență la nivelul comunei și vom moderniza parcul central din localitate”, a precizat primarul Costel Necula, adăugând că mai are în lucru mai multe proiecte de investiții pentru care va accesa finanțare europeană nerambursabilă.    

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?