Președintele PDL Golești, Ioan Ponea, a trecut ieri la PSD, împreună cu toți membrii organizației. Acesta era principalul candidat al pedeliștilor la funcția de primar al comunei Golești. Ioan Ponea a declarat că nu va mai candida și că îl va susține pe candidatul USL la funcția de primar, actualul edil șef, Alexandru Zar. „Nemulțumirile sunt foarte mari și nu de acum, ci de foarte mult timp. Cei de la PDL au făcut numai promisiuni, dar nu ne-au ajutat niciodată. Pentru ei nu au contat solicitările noastre prin care am cerut bani pentru proiectele din localitatea Golești. Nu ne-au alocat niciun ban pentru că nu era primarul membru PDL. Pentru conducerea pedelistă nu au contat oamenii din această localitate sau din alte localități. Din aceste considerente am fost în tratative să trecem la PSD încă de acum 6 luni”, a precizat Ioan Ponea.
În urmă cu câteva zile, președintele PDL Jariștea, Neculai Cristudor, a trecut la PSD, împreună cu toți membrii organizației. Acesta era principalul candidat al pedeliștilor la funcția de primar al comunei Jariștea. Cristudor a susținut că a decis să plece din PDL pentru că niciuna dintre promisiunile făcute de democrat liberali nu a devenit realitate. Mai mult, Neculai Cristudor a anunțat că nu va mai candida la funcția de primar al comunei Jariștea și că îl va susține pe candidatul USL, actualul primar al comunei, Cătălin Toma.