Ediția: Luni 9 Iunie 2025 Nr. 6894

Programul Expo Sănătate pentru surăieni


   Surăienii vor învăța, săptămâna aceasta, cum să adopte un stil de viață sănătos. Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie (ASEF) în colaborare cu Primăria Suraia și Direcția de Sănătate Publică Vrancea organizează în perioada 22-26 aprilie, în fiecare zi între orele 16.00-18.00, programul Expo Sănătate. Potrivit organizatorilor, această acțiune are în vedere îmbunătățirea stilului de viață prin educarea populației cu privire la factorii care influențează sănătatea.
   Practic, până joi, 26 aprilie, între orele 16.00-18.00, o echipă de medici, asistenți medicali și voluntari  le vor face surăienilor teste medicale gratuite și îi vor învăța, în cadrul unor seminarii, cum să își schimbe stilul de viață. „Principalii opt factori avuți în vedere sunt: alimentația, exercițiul fizic, apa, soarele, temperanța, aerul, odihna, încrederea (de la acronimul englezesc NEW START: nutrition, exercise, water, sun, temperance, air, rest, trust). În fiecare după-amiază echipa formată din medici, asistenți medicali și voluntari instruiți îi va conduce pe participanți pentru a înțelege cum își pot schimba stilul de viață prin seminarii, teste me-dicale gratuite (tensiune, procentul de grăsime corporală, glicemie, colesterol), consiliere și consultații medicale gratuite. Seminariile vor mai cuprinde și teme ca diabetul, boli cardiovasculare, efectele tutunului, alcoolului și cafelei, factori cancerigeni, alimentație sănătoasă. Scopul organizatorilor programului este îmbunătățirea calității vieții semenilor noștri”, spun organizatorii într-un comunicat de presă trimis redacției noastre.
   Această acțiune se va desfășura în sala de conferințe a Primăriei Suraia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?