Zeci de polițiști au împânzit județul, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru a-i prinde pe participanții la trafic care nu respectă regulile de circulație. În timpul acțiunilor, oamenii legii au avut de-a face cu șoferi beți, care nu purtau centurile de siguranță sau care nu aveau permise de conducere. Unii dintre cei prinși pe picior greșit au primit amenzi, alții s-au ales cu dosare penale.
Polițiștii vrânceni au organizat la sfârșitul săptămânii trecute, pe raza întregului județ, o serie de acțiuni ce au avut drept scop identificarea persoanelor care comit infracțiuni. La acțiune au participat 73 de polițiști de la Ordine Publică, Rutier și de la Serviciul de Investigare a Fraudelor.
În timpul acțiunii, oamenii legii au constatat 10 infracțiuni în flagrant și au aplicat 162 sancțiuni contravenționale, în valoare de 27.885 lei. Cele mai multe dintre amenzile aplicate au fost pentru abateri la regimul rutier, respectiv 136. Totodată, oamenii legii au lăsat mai mulți șoferi fără permise de conducere și pe alți doi fără certificatele de înmatriculare ale mașinilor pe care le conduceau.
Vineri seara, la ora 20.00, polițiștii de la Biroul Rutier Focșani au tras pe dreapta un autoturism condus de Anghel B., de 58 de ani, din Focșani. Åžoferul mirosea a alcool de la o poștă, motiv pentru care a fost pus să sufle în aparatul alcooltest. Rezultatul a fost de 1,06 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii i-au întocmit dosar penal, i-au reținut permisul și l-au dus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot vineri, la ora 12.00, în Focșani, a fost oprit în trafic și Răzvan Marian D., de 29 de ani, care se deplasa pe o motocicletă. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că tânărul nu avea voie să conducă motocicleta deoarece permisul de conducere pe care îl avea nu corespundea categoriei din care face parte aceasta. În seara aceleiași zile, la ora 20.20, pe raza municipiului, a fost oprit în trafic și Valerică M., de 34 de ani. Pentru că aveau suspiciuni, polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul alcooltest, iar bănuielile li s-au confirmat. Åžoferul avea o alcoolemie de 0,88 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal de cercetare, șoferului fiindu-i reținut permisul de conducere până la finalizarea cercetărilor.
A refuzat să colaboreze cu polițiștii
Åži polițiștii din Mărășești au întocmit un dosar penal. Ei au tras pe dreapta un autoturism condus de Marian A., de 37 de ani. Oamenii legii spun că șoferul mirosea a băutură, motiv pentru care au vrut să-l supună testării cu aparatul alcooltest. Åžoferul nu a vrut sub nicio formă să se lase testat, motiv pentru care oamenii legii i-au întocmit dosar penal pentru că a refuzat testarea, dar și recoltarea probelor de sânge.
Åži un bărbat din comuna Suraia a fost prins pe picior greșit. Pe 1 aprilie, la ora 2.00, polițiștii din Focșani au oprit în trafic un autoturism, condus de Costică L., de 32 de ani, din comuna Suraia. Când i-au spus că trebuie să sufle în alcooltest, șoferul a crezut că este o păcăleală de 1 aprilie. Din păcate pentru el nu a fost așa. Omul s-a supus testării, iar rezultatul a fost de 0,72 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Åži pe numele său a fost întocmit dosar penal de cercetare, șoferului fiindu-i reținut permisul de conducere.
Tot la sfârșitul săptămânii trecute, un tânăr din Focșani a ieșit cu mașina la plimbare pe Bulevardul Unirii din Focșani, chiar dacă nu avea permis de conducere.
Mihăiță C., de 21 de ani, a fost tras pe dreapta, iar când polițiștii i-au cerut permisul de conducere, acesta nu a avut ce să le dea, deoarece documentul îi fusese suspendat cu ceva timp în urmă, pentru că a comis o altă abatere. Tânărul s-a ales cu dosar penal de cercetare.
În timpul acțiunii desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii au avut de-a face și cu scandalagii, pe care i-au potolit cu câte o amendă.
Oamenii legii spun că astfel de acțiuni de amploare vor mai fi organizate, la nivelul întregului județ.