Blocul Național Sindical (BNS) a elaborat un proiect de lege pentru modificarea Codului muncii, fiind vizate obiectivele de performanță, perioada de probă sau contractele determinate, și a anunțat că în următoarele două săptămâni va demara o campanie pentru strângerea de semnături.
Președintele BNS, Dumitru Costin, a declarat că specialiștii în legislația muncii sunt îngrijorați de consecințele aplicării Codului muncii, care a dus la o creștere a numărului de angajați cu salariul minim pe economie, iar din acest motiv au elaborat un proiect de lege pentru modificarea actului normativ. „Acest proiect își pro-pune să pună în parametri de normalitate Codul muncii din România, instabilitatea legislativă naște semne de întrebare”, a spus Dumitru Costin.
Proiectul de modificare a Codului muncii a fost prezentat de profesorul Alexandru Atanasiu, care a precizat că legislația muncii a cunoscut mai ales în ultimul an o modificare accelerată, al cărei scop l-a constituit implementarea conceptului de flexibilizare a raporturilor juridice de muncă în diferite modalități.
Atanasiu a precizat că printre aceste modalități se numără mărirea duratei și prelungirea nelimitată a contractelor de muncă pe durată determinată, instituirea obiectivelor de performanță drept criteriu de evaluare și concediere a angajaților.