Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

PDL a lăsat aproape două mii de familii fără ajutoare sociale, indemnizaţii şi alocaţii


   Aproape 2.000 de vrânceni, plus copiii lor, trebuie să trăiască, începând din luna februarie a acestui an, pentru cel puțin cinci luni, fără niciun ban. Pentru că au datorii la bugetele locale, lor le-au fost suspendate ajutoarele sociale și alocațiile pentru susținerea familiei, onor Ordonanței de Urgență nr. 124 emisă de Guvernul PDL la sfârșitul anului trecut. Mai mult, potrivit informațiilor furnizate de conducerea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Vrancea, din cele 2.137 de indemnizații primite de mamele din județul nostru pentru creșterea copilului, 283 au fost, de asemenea, suspendate.

   Prevederile Ordonanței nr.124 emisă de Guvernul României la sfârșitul anului trecut au început să-și manifeste efectele, aruncând în sărăcie lucie, foame și disperare mii de vrânceni împreună cu copiii lor.
   O statistică seacă, transmisă cotidianului nostru de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Vrancea relevă o realitate cutremurătoare: la nivel de județ, au fost suspendate pentru cinci luni, din februarie înainte, 679 ajutoare sociale, 283 indemnizații pentru creșterea copilului și 986 alocații pentru susținerea familiei. Motivul pentru care toți acești oameni au rămas muritori de foame este că au datorii la primărie, datorii pe care nu mai au efectiv din ce să și le plătească de vreme ce Executivul nu le-a dat șansa să o facă în rate, chiar din aceste ajutoare.
   Primarii spre care se îndreaptă, deznădăjduiți, toți acești nefericiți, spun că pur și simplu au mâinile legate, ei înșiși fiind amendați dacă nu transmit „mai sus” informațiile reale cu datornicii. Situația catastrofală în care au ajuns, peste noapte, cei mai săraci dintre săraci amenință realmente însăși supra-viețuirea lor. Dacă cifrele amintite mai sus, însumate, nu trec de 2000, asta însemnând ființe umane, trebuie subliniat că acestea au în grijă și foarte mulți copii. Copii pe care, în condițiile date, o să-i vedem tânjind după o firimitură de pâine precum cei din Somalia!
   Conform informațiilor furnizate de conducerea AJPIS, campioană la suspendarea ajutoarelor sociale precum și la cea a alocațiilor pentru susținerea familiei este comuna Homocea, cu 200, respectiv 175 de oameni tăiați de la porție. Contactat de reporterii noștri, primarul acestei comune, Neculai Ionescu, spune că nu crede că toți acești sărmani vor reuși să-și plătească datoriile. Pur și simplu nu mai au din ce! „Ei nu mai au, în acest moment, niciun venit. Ca să se reia plata ajutoarelor trebuie să-și achite datoriile, dar nu au din ce! Probabil că se vor sacrifica și vor plăti eșalonat, dând alocațiile de stat ale copiilor drept rată. Sunt singurii lor bani care le rămân. Această lege este foarte proastă, Guvernul vrea să scoată castanele din foc cu mâna primarilor, iar primarii nu pot face nimic în afară de a eșalona datoriile oamenilor, pentru că suntem și noi amendați dacă nu transmitem situația reală cu datornicii”, a declarat Neculai Ionescu, primarul comunei Homocea.

500 de primari din țară vor cere modificarea sau anularea Ordonanței

   Disperarea oamenilor a atins cote maxime și la Slobozia Bradului, unde 191 de oameni au rămas fie fără alocații pentru susținerea fa-miliei, fie fără bruma de ajutor social. „Această Ordonanță 124 este criminală! Un leu dacă are omul datorie la bugetul local i se suspendă ajutorul! Din punctul meu de vedere ordonanța este criminală pentru că îi ia omului dreptul la ajutor, dar îi dă obligația să achite datoria în cinci luni, în condițiile în care el nu are niciun venit! Guvernanții ar fi putut da un termen de grație de un an, timp în care oamenii să-și fi plătit eșalonat, din ajutoare, datoriile! Am aici, în comună, persoane cu 700 chiar 1000 de lei datorii, iar ajutor luau câte 50 -100 de lei! Acum nu mai iau nimic, în condițiile în care au de crescut și 7 și 9 și 10 copii care vor muri de foame! Pentru pătura săracă, această Ordonanță este catastrofală, iar efectele ei dezastruoase se vor vedea în termen scurt”, a declarat Valerică Zamfirescu, primarul comunei Slobozia Bradului.
   Edilul a subliniat că această realitate nu poate rămâne așa, primarii din mai toată țara urmând să se întâlnească pentru a căuta o rezolvare. „Între 4 -7 martie vom avea o întâlnire la București, cu 500 de primari din țară în care vom propune ori anularea acestei Ordonanțe, ori prelungirea termenului în care omul poate să-și achite datoria fără a i se suspenda dreptul. Nu se poate să dai o Ordonanță de Urgență în 30 decembrie și să o pui în aplicare pe 1 ianuarie!”, a punctat primarul Zamfirescu.

Rampa de gunoi, șansa la supraviețuire

   Mărășeștiul, cu sărmanii săi, se află de asemenea, în top treiul vrâncean al ajutoarelor suspendate. Aici, 168 de oameni cu tot cu familiile lor vor fi nevoiți să învețe să trăiască fără bani, sau să găsească alte modalități de supraviețuire. Cum locuri de muncă nu sunt, mulți dintre ei vor lua drumul rampei de gunoi de la Haret. Adunatul pet-urilor rămâne singura lor speranță. „Ar fi trebuit să se găsească o modalitate de înlesnire, să fi dat posibilitatea oamenilor să-și achite debitele din ajutor. E de jale! Ne zbatem în balamucul acesta și nu este vina noastră, a primarilor, dar oamenii la noi vin. Înainte, când veneau banii prin primării, puteam să determinăm oamenii să facă rate, dar acum banii se duc direct la ei și dacă au datorii nu îi mai primesc. Există posibilitatea eșalonării pe cinci luni, dar din ce să plătească dacă locuri de muncă nu se găsesc, venituri din alte părți nu au de unde câștiga… În plus, chiar dacă au ajutoarele suspendate, oamenii trebuie să presteze în cele cinci luni de suspendare, în continuare, munca în folosul comunității pentru că dacă nu vin la muncă nu mai primesc ajutorul chiar dacă-și achită debitul în cele cinci luni. Ne zbatem într-un adevărat balamuc din care nu știu ce o să iasă”, a explicat primarul Mărășeștiului, Constantin Vlase.

Oameni fără niciun sprijin

   Lista localităților în care sunt oameni care au rămas fără niciun sprijin și fără speranța găsirii unui loc de muncă este lungă. Printre acestea sunt și Adjud, Sihlea, Poiana Cristei, Tănăsoaia, Odobești, Vulturu, Străoane, Ciorăști, municipiul Focșani, Biliești, Gura Caliței, Jariștea, Cârligele, Movilița, Nistorești, Garoafa, Măicănești, Bolotești și multe altele.
   Panțuș Cristian, primarul comunei Năruja, a explicat, la rândul său, că „oamenii încearcă să plătească, dar chiar nu au din ce pentru că le-au fost sistate și ajutoarele sociale și alocațiile pentru susținerea familiei”. „O să încercăm să le eșalonăm datoriile, dar una zice legea cu privire la modalitatea de eșalonare și alta Agenția pentru Plăți. Nu se știe exact ce se întâmplă, locuri de muncă aici la noi nu sunt… În loc să lase oamenii să ia banii mai departe să aibă de unde să-și achite, ei le-au tăiat orice șansă!”, a declarat primarul Panțuș. În comuna sa, pe lângă 19 ajutoare sociale și 21 alocații pentru susținerea familiei au fost sistate și trei din cele cinci indemnizații pentru creșterea copilului.
   La nivelul județului Vrancea sunt înregistrați, conform informațiilor furnizate de AJPIS, 5.184 beneficiari de ajutoare sociale și 7.210 beneficiari de alocații pentru susținerea familiei. Sunt cei mai săraci dintre vrânceni, iar din aceștia, cei efectiv lipiți pământului au rămas fără niciun sprijin de nicăieri. Aceștia nu se vor căpăta cu vreun loc de muncă sau cu vreo moștenire peste noapte. Nu vor avea din ce să-și plătească datoriile.
   Åži drept urmare, s-ar putea ca în câteva luni să fim martorii celui mai cumplit efect al vreunei legi emise de guvernele României, vreodată: trăiește cine poate!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?