Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Mormântul unui câine a fost profanat


   Stăpâna unui câine și-a îngropat patrupedul cu o zgardă cu diamante la cimitirul pentru câini din Asnieres-sur-Seine, aproape de Paris, iar la începutul lunii februarie mormântul canișului ei, Tipsy, a fost profanat, au informat surse din poliție.
   O americancă bogată, soția unui industriaș, l-a înmormântat în 2003 pe Tipsy cu o zgardă cu diamante de 9.000 de euro, furată în  cursul profanării mormântului în noaptea de 4 februarie. Cimitirul a fost închis câteva zile pentru anchetă și repararea impozantului mormânt de marmură al lui Tipsy.
Cimitirul pentru câini din Asnieres este considerat primul cimitir pentru animale din lume. Creat la sfârșitul secolului al XIX-lea, el este destinat animalelor domestice – câini, pisici – sau păsărilor, dar și altor animale precum cai sau lei.
   În memoria unora au fost înălțate monumente impresionante. În acest cimitir sunt înmormântați Rintintin, câinele al cărui descendent, Rintintin IV, a fost eroul unui celebru serial TV, câini polițiști sau animale de companie ale unor celebrități precum Camille Saint-Saens, Alexandre Dumas, Georges Courteline sau Sacha Guitry.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?