Oamenii privesc florile cu mare admirație fiindcă sunt un mijloc prin care își pot exprima sentimentele față de semeni. Varietatea de forme și culori sub care le întâlnim în natură este mare întocmai ca aceea a mirosurilor pe care le răspândesc.
Înainte de a da curs exemplelor, amintim în treacăt ce reprezintă mirosul pentru cele care le posedă, pentru gingașele flori. Chiar dacă ne place să credem că noima lor ar fi să ne bucure sufletele, în lumea plantelor mirosul constituie de fapt un adevărat limbaj. Astfel, sunt chemate făpturile care asigură procesul de polenizare și tot la fel, sunt îndepărtați și oaspeții nepoftiți.
Următoarele plante nu numai că dețin un miros extreme de neplăcut, pe care din păcate (ori din fericire) nu îl puteți simți, ci au și o înfățișare destul de bizară.
Amorphophallus titanium
Amorphophallus titanium se spune că răspândește în aer cel mai neplăcut miros din câte se întâlnesc în lumea plantelor și crește doar în pădurile ecuatoriale din Sumatra. Prima descriere științifică a fost realizată în anul 1878 de botanistul italian Odoardo Becarri. Grație aspectului exotic, la scurtă vreme pătrunde în Grădina Botanică Regală din Londra, iar la începutul secolului XX în America.
Rafflesia arnoldii
Cum „așchia nu sare departe de trunchi”, Rafflesia arnoldii nu putea fi decât o rudă apropiată a florii din Indonezia, prezentată anterior. Rafflesia arnoldii are dimensiuni mai reduse și aduce prin aspect mai mult a floare decât a monstru. Astăzi, Rafflesia arnoldii este amenințată cu dispariția.
În Borneo și Sumatra, oamenii pe proprietățile cărora cresc asemenea exemplare sunt încurajați prin diferite mijloace să le cruțe. Totuși, din pricina mirosului și a texturii dezgustătoare, puțini locuitori întâmpină cu bunăvoință cerința.
